Albania interzice un viciu extins la scară națională

roulette_2246562_1280_51233200
Albanezii sunt împătimiți ai jocurilor de noroc
Albania a interzis jocurile de noroc de la data de 1 ianuarie 2019. Guvernul a luat această decizie radicală din cauza extinderii pe scară largă a acestui viciu printre albanezi și pentru a combate criminalitatea organizată care își spală banii prin intermediul cazinourilor.

Legea adoptată de autoritățile de la Tirana va duce la închiderea a 4.300 de case de pariuri, transmite AFP. La o populație de 2,8 milioane de locuitori, aceasta reprezintă aproximativ o casă de pariuri la 670 de oameni, o proporţie "foarte ridicată", subliniază economistul Klodian Tomorri, mult mai mare decât în ţările vecine sau în ţările occidentale dezvoltate. 

Interdicția va viza  și pariurile online, iar singurele cazinouri care își vor putea continua activitatea sunt cele aflate în hotelurile de cinci stele ale stațiunilor turistice.

Potrivit unui studiu al Universităţii din Tirana, un parior din patru a încercat cel puţin o dată să se sinucidă, iar 70% dintre aceştia au probleme psihologice. Guvernul albanez a anunţat că vor fi înfiinţate centre pentru ajutorarea foştilor pariori, însă deschiderea lor de la 1 ianuarie pare incertă. 

Citește și:

Industria de jocuri video românească, afaceri de 156 milioane de dolari

Albanezii cheltuie între 140 şi 150 de milioane de euro pe an pe pariuri sportive, dar suma reprezintă doar datele oficiale. Luând în calcul pariurile ilegale, cifra depăşeşte 700 de milioane de euro, estimează guvernul de la Tirana. 

Pentru premierul socialist albanez Edi Rama, scopul noii legi este de a împiedica crima organizată să realizeze câştiguri prin intermediul acestei industrii pe care ea o foloseşte în scopul spălării banilor. Însă "războiul (împotriva crimei organizate) va continua, pentru că infractorii îşi schimbă strategia", a declarat el recent într-un interviu televizat. 

Reprezentanții industriei jocurilor de noroc au rezerve că această lege va reuși să atingă scopurile pentru care a fost adoptată. "Casele de pariuri îşi transferă deja afacerile în Macedonia, Muntenegru sau Kosovo, pentru a-şi continua liniştite activitatea", asigură Artan Shyti, preşedintele Federaţiei caselor de pariuri albaneze. Potrivit lui, intrarea în vigoare a noii legi va trimite în şomaj circa 8.000 de persoane.

Actualitate Vezi toate articolele
x close