Alăptarea în spaţii publice. Legea prevede AMENZI URIAȘE. Pentru cine

Simona Haiduc |
Data publicării:
Legea în cauză intră în vigoare începând de duminică
Legea în cauză intră în vigoare începând de duminică

Publicată deja în Monitorul Oficial, Legea privind alăptarea în spaţii publice se va aplica începând de duminică și prevede măsuri de prevenire a discriminării mamelor care alăptează, precum și combaterea încălcării dreptului la hrană al copiilor.

Astfel, actul normativ prevede sancțiuni cu amendă contravențională evacuarea dintr-un spațiu public a unei mame care are dreptul să se afle acolo și care-și alăptează bebeelușul, interzicerea alăptării acestuia sau refuzul furnizării de servicii unei persoane pentru că alăptează. 

În funcție de categoria în care se încadrează persoana care nu respectă dreptul unei mame de a alăpta în spații publice, amenzile sunt următoarele:

- pentru persoanele fizice - de la 100 la 500 de lei;

- pentru persoanele juridice - de la 1.000 la 2.000 de lei.

Constatarea faptelor şi aplicarea amenzilor se vor face de către Poliţia locală, de persoane împuternicite din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sau reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului.

Sancțiunile amintite anterior se aplică indiferent dacă spațiile publice în care mama își alăptează pruncul sunt prevăzute sau nu cu camere tip “mama și copilul”, precizează Avocatnet. Prevederile noii legi se aplică indiferent de vârsta celui mic.

Citește și Factura la curent. Atenţie la CONTRACTELE pe care le semnăm

Potrivit inițiatorilor, “periodicitatea alăptării zilnice a unui copil mic, precum și durata zilnică nu permit hrănirea exclusiv acasă, iar o astfel de abordare (refuzul acordării unor servicii în spații publice mamelor care alăptează - n. red.) reprezintă un abuz și o discriminare și ar izola social și profesional mama. Alternativa oferită femeilor în unele din aceste spații publice, concretizată prin camere tip «mama și copilul», poate fi o opțiune, dar nu o pot obliga pe mamă să își hrănească în acele încăperi sugarul. Dreptul copilului la hrană, precum și dreptul copilului la sănătate trebuie să prevaleze și acestea trebuie să fie protejate prin lege”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0927
Diferența -0.0026
Zi precendentă 5.0953
USD
Azi 4.3982
Diferența 0.0134
Zi precendentă 4.3848
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0927 RON
USD flag1 USD = 4.3982 RON
GBP flag1 GBP = 5.8456 RON
CHF flag1 CHF = 5.4605 RON
AUD flag1 AUD = 2.8830 RON
DKK flag1 DKK = 0.6820 RON
CAD flag1 CAD = 3.1380 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0288 RON
NOK flag1 NOK = 0.4358 RON
SEK flag1 SEK = 0.4622 RON
XAU flag1 XAU = 565.9821 RON
Monede Crypto
1 BTC = 489131.43RON
1 ETH = 16568.42RON
1 LTC = 435.29RON
1 XRP = 10.64RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21629.270.05%
BET-BK4206.250.05%
BET-EF1175.410.03%
BET-FI78308.73-0.61%
BET-NG1589.06-0.03%
BET-TR50203.720.05%
BET-TRN48539.210.05%
BET-XT1862.39-0.01%
BET-XT-TR4232.30-0.01%
BET-XT-TRN4102.47-0.01%
BETAeRO981.70-4.12%
BETPlus3159.540.06%
RTL48442.250.04%

Opinii

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel