Evenimentele anului 2023 au arătat cu prisosință că ” ceva” se schimbă, că este în desfășurare un proces de schimbare al raportului de forțe dintre principalii actori economici la nivel global, că principiile și instrumentele  funcționării fluxurilor mondiale ale factorilor de producție schimbă atributele concurenței comerciale cu cele ale concurenței militare.

Este interesant din acest punct de vedere ultimul raport al celebrului ”Club de la Roma” care a devenit cunoscut prin lucrarea ”Limitele creșterii”, în 1972.

Clubul de la Roma a prezentat un nou raport intitulat "Pământ pentru toți", o foaie de parcurs pentru o cale de ieșire din criza antropocenului, anunțată acum o jumătate de secol în faimoasa sa publicație, menționată mai sus. Scrisă de un colectiv internațional de experți în climă și sustenabilitate, cartea, prezintă două scenarii posibile ale schimbării modelului. Unul, numit "Prea puțin, prea târziu", continuă tendința actual, reducerea lentă a emisiilor de gaze cu efect de seră și colapsul continuu al biodiversității împing omenirea în colaps. Celălalt, numit "Salturi uriașe", propune o serie de transformări rapide și de anvergură, dar realiste din punct de vedere economic, tehnic și politic. Aceasta presupune acționarea simultană asupra a cinci pârghii interdependente identificate de autori: eradicarea sărăciei, reducerea inegalităților, emanciparea femeilor, transformarea practicilor agricole și alimentare pentru a le face durabile din punct de vedere ecologic și, în final, decarbonizarea sistemului energetic.

În fața crizei ecologice, soluțiile propuse pentru decarbonizarea economiei sau pentru transformarea modelului agricol vor fi ineficiente dacă nu se va răspunde în profunzime la întrebarea impactului social al acestor transformări. Aceasta înseamnă combaterea sărăciei și a inegalității sociale.

Eradicarea sărăciei și reducerea inegalității sunt aspecte prioritare absolute în lupta pentru atenuarea încălzirii globale și a efectelor acesteia.

Paradigma actuală, care se bazează pe legile pieței și pe câștigurile tehnologice, nu  va salva omenirea din criza sa sistemică, menționează raportul. Actuala situație va conduce spre un impas social și ecologic descris de scenariul "prea puțin, prea târziu". Raportul spunem foarte clar, și acest lucru nu este pe placul tuturor politicienilor, că statul trebuie să-și recâștige rolul de autoritate de reglementare. Aceasta este o condiție prealabilă pentru realizarea unei tranziții echitabile spre un nou model de dezvoltare

Raportul insistă asupra efectelor crizelor în  accentuarea inegalităților .

În funcție de regiunea lumii, cei mai bogați 10% dețin între 60% și 80% din avere. Nu este vorba de abolirea inegalităților, ci de reducerea acestora la un nivel care rămâne compatibil cu o societate a bunăstării,  care s-a estimat la 40 %.

Nivelurile de inegalitate sunt din ce în ce mai criticate în mod deschis în multe state ca un obstacol în calea dezvoltării. Impozitarea mai mare a celor bogați este un subiect din ce în ce mai prezent în dezbaterea publică

Ideea Raportului este de a împărți în mod echitabil veniturile din resurse care sunt exploatate și însușite de câțiva, dar care, în realitate, ar trebui considerate bunuri comune. Aceasta ar justifica introducerea unui tip de impozitare globală denumit în Raport”divident pe bunuri comune”.

Un alt studiu important privind posibilitatea unor importante reconfigurări ale modelului economic global , apărut în septembrie 2023 este ” Economia Mondială 2024” al Centrului pentru Studii Prospective și Informații Internaționale (CEPII), la Editura La Decouverte

 Pornind de la analiza economiei globale în 2023,Studiul arată că într-un context foarte dificil, atât al unei crize energetice, cât și al unui război pe pământ european, al inflației generalizate, al înăspririi politicilor monetare și al turbulențelor financiare, economia mondială nu a rezistat atât de rău. Creșterea aproape s-a înjumătățit, de la 6,1% în 2021 la 3,4% în 2022, dar în aceste condiții, aterizarea ar fi putut fi mult mai dificilă.

 În ceea ce privește inflația, creșterea observată de la sfârșitul anului 2021 în țările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) s-a atenuat în octombrie 2022, pe măsură ce tensiunile de pe piețele energiei și alimentelor s-au atenuat.

Cu toate acestea, presiunile inflaționiste se mențin ridicate, îndeosebi în zona euro.

Dar dincolo de asta, se preconizează un nou model de creștere, bazat pe cerere și care necesită în mod constant creșterea prețurilor imobiliare și a datoriei private.    După o perioadă îndelungată de stagnare în țările occidentale dezvoltate, acum se acordă prioritate reindustrializării pentru a recâștiga autonomia și a inversa consecințele sociale ale dezindustrializării. Cu toate acestea, nu este ușor să se restabilească structura productivă într-un model de creștere care a distorsionat structura producției în favoarea serviciilor și în detrimentul sectorului de producție. Această redistribuire a industriei va fi posibilă numai prin schimbarea modelului și dacă face parte dintr-un plan de decarbonizare esențial în fața amenințării existențiale reprezentate de schimbările climatice.

Cu siguranță, diferitele episoade care s-au succedat – criza post-financiară, criza sanitară, întreruperile aprovizionării post-criză sanitară și războiul din Ucraina – au făcut ca securitatea să devină o nouă prioritate. Dar decizia Statelor Unite de a-și schimba strategia, de a face din reindustrializare și lupta împotriva schimbărilor climatice prioritățile sale și de a face acest lucru pentru a recurge la subvenții masive și măsuri protecționiste, în special în cadrul Legii privind reducerea inflației, a pus capăt globalizării așa cum o cunoaștem de patru decenii.

Fapt dovedit, de asemenea, prin propunerea unui nou Consens de la Washington în aprilie 2023, al cărui pilon este politica industrială, unde este consacrată revenirea statelor la gestionarea economică și unde promovarea comerțului liber nu mai este la modă, ci înlocuită de căutarea alianțelor cu cei care împărtășesc aceleași valori ( friendshoring). SUA a renunțat la vechiul consens bazat pe retragerea statelor din economie și a unei liberalizării extinse a pieței.

 Situația este similară și în domeniul energiei. Este un domeniu în care reconfigurarea trebuiau făcute în grabă, apelând la aliați sau "prieteni".. Fie că este vorba de Statele Unite pentru gaz lichefiat sau Norvegia și Algeria pentru gaz.

Consecințele războiului din Ucraina au depășit granițele Uniunii Europene, perturbând rutele globale pentru transportul hidrocarburilor, precum și nivelul și mecanismele prețurilor (plafoane de preț, rabaturi forțate), astfel încât lumea energetică tinde să fie reconfigurată între o "piață rusă", reunirea țărilor care sunt de acord să facă comerț cu Rusia și o "piață non-rusă", cu porți precum India, care rafinează țițeiul rusesc și redirecționează o parte din acesta către Europa.

Este de remarcat faptul că politicile industriale sunt din nou în centrul atenției,mai ales ca urmare a  noului consens de la Washington . Ideea de bază a noului model este aceea a renunțării la modelul de creștere bazat pe reducerea costurilor în avantajul creșterii consumului ca urmare a delocalizării producției în țări terțe.

O consecință a delocalizării este reducerea capacității în sectoare-cheie, cum ar fi semiconductorii, a condus la acumularea de importante daune în ceea ce privește independența, daune sociale și daune politice.

Este o nouă paradigmă, în care prioritatea acordată reducerilor de prețuri, pe care liberalizarea comerțului le-a făcut posibile, pentru a promova puterea de cumpărare a consumatorului cu prețul unei concurențe sporite pentru producția manufacturieră națională, nu mai este adecvată.

Politica industrială este, de asemenea, o condiție necesară pentru succesul tranziției ecologice. O nouă revoluție industrială este în curs de desfășurare, iar provocarea pentru marile puteri este să nu o rateze. Deși există multe motive pentru a legitima politicile industriale, acestea reprezintă provocări serioase într-o economie deschisă. Reindustrializarea este deosebit de dificilă în țările în care consumul intern rămâne motorul creșterii economice și unde dezindustrializarea este avansată.

În acest context, politicile de stimulare pentru sprijinirea cererii tind să reducă ponderea sectorului de producție, în timp ce politicile industriale urmăresc exact opusul. În mod inevitabil, se pune problema protecțiilor care trebuie puse în aplicare pentru a realiza reindustrializarea.

 În acest context, care este rolul politicilor comerciale, al căror scop principal a fost promovarea liberalizării?

Acesta este într-adevăr rolul care le-a fost atribuit la începutul anilor 1970 și 1980 și pe care anii 1990 și 2000 păreau să-l confirme. La momentul respectiv, politicile comerciale se axau pe eficiența economică prin exploatarea avantajelor comparative, reducerea la minimum a costurilor sau optimizarea lanțurilor valorice globale. Dar noile obiective le înlocuiesc pe acestea.

Lupta împotriva încălzirii globale, securitatea națională și securitatea aprovizionării reconfigurează contururile politicilor comerciale. Astfel, aceste politici vor deveni din ce în ce mai interconectate cu politicile industriale naționale. La aceasta se adaugă creșterea barierelor comerciale legate de militarizarea politicilor comerciale și rivalitatea chino-americană.

Toate acestea sugerează că perioadele de liberalizare a comerțului internațional au trecut. Riscul în această lume polarizată este ca imperativele geoeconomice pe termen scurt să prevaleze asupra provocărilor de mediu care condiționează natura pe termen lung a umanității

Globalizarea comerțului este recompusă, imperativele climatice și securitatea economică au prioritate față de liberalizare, dar cum rămâne cu globalizarea financiară?

Aici, din nou, au loc schimbări. Laudele aduse fluxurilor libere de capital și cursurilor de schimb flexibile s-au stins. Desigur, globalizarea financiară nu a dispărut, dar turnura pe care a luat-o în cursul crizelor și tensiunilor geopolitice în creștere este departe de iluzia liberală care a fost leagănul său.

Băncile centrale iau din ce în ce mai multe măsuri care influențează fluxurile de capital, cu implicații geopolitice. Acestea intervin pe piețele valutare și își acordă împrumuturi reciproc, scăpând astfel de multilateralismul moștenit de la sfârșitul anilor 1940, care se baza pe instituții financiare internaționale majore, cum ar fi FMI.

Se pune întrebarea ce se va întâmpla cu dolarul în acest nou sistem monetar internațional. Se conturează o lume mai multipolară în care, fără a face dolarul să dispară, diferite monede vor fi utilizate și tezaurizate în funcție de legăturile comerciale și geopolitice.

Aceste reconfigurări , cu un rol mai hotărât pentru autoritățile publice, vor putea face față provocării tranziției ecologice?

Într-un moment în care majoritatea granițelor planetare, acele praguri pe care omenirea nu ar fi trebuit să le depășească pentru a nu compromite viabilitatea speciei, au fost deja depășite există două capcane pentru viitor: în primul rând, cadrul conflictului geopolitic în care sunt organizate și limitele pe care acest lucru le produce pentru construirea planificării ecologice la scară globală, singura valabilă pentru a răspunde crizei ecologice; În al doilea rând, este dificil pentru țările din sud să-și găsească locul în acest nou context, știind că pârghiile lor economice sunt mult sub cele pe care China, Statele Unite și Uniunea Europeană le pot mobiliza.

Ca urmare, strategiile pe care aceste țări le pot dezvolta sunt în mod necesar subordonate celor ale acestor trei blocuri, cu mai multe amenințări legate de creșterea concurenței pentru resursele minerale sau stabilirea unor noi lanțuri valorice ale tehnologiilor verzi.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.