Viitorul pensiilor românilor, dezbătut în cadrul unei mese rotunde în Parlament

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Masă rotundă privind viitorul pensiilor românilor.

Comisia pentru antreprenoriat şi turism a Camerei Deputaţilor organizează, miercuri, masa rotundă privind viitorul pensiilor românilor. Subiectele de discuţie sunt Ordonanţa de modificare a Pilonului II, impactul Pilonului II de pensii asupra bunăstării contribuabililor, sustenabilitatea sistemului de pensii private pe termen lung, diversificarea portofoliilor prin investiţii în private equity.

Cuvântul de deschidere va fi susţinut de Claudiu Năsui, preşedintele Comisiei de antreprenoriat şi turism a camerei deputaţilor. De asemenea, la eveniment vor participa, printre alţii, Adrian Codirlaşu, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari-Bancari din România (AAFBR), vicepreşedinte CFA România; Alexandra Smedoiu, preşedinte CFA România; Cristian Popa, membru al consiliului de administraţie BNR; Radu Crăciun, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). 

 

Vezi şi: Pensii 2023. Anunţ din coaliţie: Pe lângă majorarea punctului de pensie se vor acorda şi alte sume de bani

 

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că în coaliţie s-a ajuns la un acord ca anvelopa bugetară pentru pensii să fie de minimum 15 miliarde de lei.

"Am ajuns la o concluzie că se face o anvelopă de 15 miliarde lei. La fel ca şi atunci când am intrat la guvernare, o să venim cu un pachet social, cu un pachet economic foarte clar pe anul viitor şi noi nu vorbim aici numai de pensii. (...)Primul lucru pe care am dorit să-l facem a fost să închidem energia, am închis, s-a închis în seara aceasta, am înţeles, rectificarea. Pe urmă, în acest moment construim bugetul pe anul viitor. Am ajuns de acord ca anvelopa pentru pensii este de 15%, respectiv minimum 15 miliarde lei. Din acestea, o sumă pe care o să o convenim în coaliţie va merge pe mărirea punctului de pensie, pentru că nu e voie să măreşti diferenţiat - am văzut ştiri că Ciucă îl contrazice pe Ciolacu, nu, domnule, vorbim aceeaşi limbă - şi o sumă care va veni one off pentru cei cu venituri mici astfel încât aceste decalaje, pe o perioadă clară, până când va veni legea pensiilor, să încercăm să le echilibrăm", a explicat Ciolacu, la România Tv.

El a mai spus că trebuie să se stabilească în coaliţie pragurile şi sumele în acest sens.

"Puteţi să mă întrebaţi de zece ori, în acest moment, eu am socotelile mele, aştept să le văd şi pe ale domnului prim-ministru şi pe ale domnului Kelemen Hunor şi împreună să convenim aceste praguri şi ce sume şi cu ce frecvenţă vor fi atribuite aceste sume. Eu am vorbit de un principiu. Şi în acest moment, după declaraţia prim-ministrului, este evident că împreună gândim la fel în ceea ce priveşte această abordare a distribuţiilor acestei anvelope de 15 miliarde. Nu este în acest moment o decizie finală. Va fi foarte curând. Bugetul va trece până pe 17 decembrie. (...) Trebuie să fim predictibili, sustenabili şi precauţi", a adăugat Marcel Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0923
Diferența -0.0022
Zi precendentă 5.0945
USD
Azi 4.319
Diferența -0.0019
Zi precendentă 4.3209
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0923 RON
USD flag1 USD = 4.3190 RON
GBP flag1 GBP = 5.8630 RON
CHF flag1 CHF = 5.5529 RON
AUD flag1 AUD = 3.0117 RON
DKK flag1 DKK = 0.6820 RON
CAD flag1 CAD = 3.1549 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4436 RON
SEK flag1 SEK = 0.4774 RON
XAU flag1 XAU = 676.6689 RON
Monede Crypto
1 BTC = 307213.14RON
1 ETH = 8959.35RON
1 LTC = 239.63RON
1 XRP = 6.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27247.30-0.11%
BET-BK5512.19-0.07%
BET-EF1460.73-0.09%
BET-FI104214.061.05%
BET-NG1962.87-0.05%
BET-TR63806.48-0.11%
BET-TRN61635.47-0.11%
BET-XT2360.79-0.09%
BET-XT-TR5404.24-0.09%
BET-XT-TRN5234.55-0.09%
BETAeRO996.01-0.69%
BETPlus3951.57-0.11%
RTL61244.92-0.10%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel