Un alt tren deraiat în Ardeal. Trafic cu restricții de viteză

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Primul tren cu muncitori pleacă duminică din Timișoara
Primul tren cu muncitori pleacă duminică din Timișoara

Un vagon din compunerea trenului R 4136, pe traseul Sighetu Marmației - Dej Călători, a deraiat, vineri noapte, de un boghiu de intrare în stația Coșbuc. Cei 20 de pasageri ai trenului au scăpat teferi, fără să aibă nevoie de îngrijiri medicale, însă traficul feroviar a fost blocat în cursul nopții între stațiile Coșbuc și Telciu. Un eveniment similar s-a produs şi în urmă cu o săptămână, în 2 martie, când locomotiva trenului 74-1 a deraiat de un boghiu la ieşire din staţia Săvârşin. Trenul circula în relaţia Braşov - Curtici.

Pasagerii au foost duși cu în microbuz până în staţiile Beclean pe Someş şi Dej Călători, de unde și-au continuat călătoria cu alte trenuri care circulă pe traseu comun, a precizat CFR SA.

Citește și: Tren cu substanțe periculoase, deraiat în Caraș-Severin

"La faţa locului se va interveni cu un tren de ajutor cu vinciuri hidraulice, pentru repunerea pe şină a boghiului, urmând ca apoi personalul feroviar sa verifice starea liniei şi să intervină pentru eventuale remedieri din punct de vedere tehnic, proceduri necesare pentru redeschiderea traficului feroviar în condiţii de siguranţă. Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat de acest eveniment şi îi asigură ca toate intervenţiile desfăşurate la faţa locului au drept scop reluarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă", se arată în comunicatul companiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0963
Diferența 0.0043
Zi precendentă 5.092
USD
Azi 4.3286
Diferența 0.0051
Zi precendentă 4.3235
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0963 RON
USD flag1 USD = 4.3286 RON
GBP flag1 GBP = 5.8521 RON
CHF flag1 CHF = 5.4911 RON
AUD flag1 AUD = 2.9036 RON
DKK flag1 DKK = 0.6823 RON
CAD flag1 CAD = 3.1630 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4313 RON
SEK flag1 SEK = 0.4713 RON
XAU flag1 XAU = 609.8475 RON
Monede Crypto
1 BTC = 384672.52RON
1 ETH = 12914.35RON
1 LTC = 339.98RON
1 XRP = 8.13RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24438.890.72%
BET-BK4831.880.68%
BET-EF1328.710.67%
BET-FI90620.36-0.31%
BET-NG1793.970.50%
BET-TR57229.920.72%
BET-TRN55282.670.72%
BET-XT2108.720.67%
BET-XT-TR4827.200.67%
BET-XT-TRN4675.630.67%
BETAeRO924.170.06%
BETPlus3551.560.70%
RTL55048.150.75%

Opinii

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel