Telemunca prinde teren printre preferințele românilor

Simona Haiduc |
Data publicării:
Măcar într-o zi din săptămână
Măcar într-o zi din săptămână

IT-iştii şi angajaţii din poziţii de middle management din companiile care activează în România beneficiază de cel mai mult timp lucrat de acasă (telemuncă), iar 80% dintre salariaţi şi-ar dori să muncească în acest fel măcar o dată pe săptămână, arată datele unui studiu derulat în 2018 de către o platformă de recrutare online.

Astfel, în timp ce opt din 10 români ar vrea să lucreze de acasă, în Finlanda procentajul ajunge la aproape 50%. De asemenea, 32% dintre top managerii din Estonia muncesc remote, în timp ce în Cehia procentul este de 30,8%, iar în Slovacia de 28,4%. Macedonia este singura ţară care se apropie de România, din acest punct de vedere, în condiţiile în care 9% dintre top manageri aleg sistemul de telemuncă.

Cele mai recente date Paylab, comparatorul salarial lansat de eJobs România, IT-iştii şi angajaţii din poziţii de middle management sunt cei care beneficiază de cel mai mult timp lucrat remote, aproape dublu faţă de top manageri, în condiţiile în care mai puţin de 10% dintre executivi aleg să lucreze de acasă.

Citește și Munca la domiciliu, date explozive. La ce trebuie să fie atent angajatul

Legea telemuncii a fost adoptată în luna aprilie a anului trecut şi îi vizează pe acei angajaţi a căror activitate este realizată cu ajutorul tehnologiei (desktop, laptop, smartphone etc.). Aceştia au aceleaşi drepturi pe care le au şi ceilalţi salariaţi, precum concediul de odihnă sau concediile medicale.

Telemunca poate fi desfăşurată doar voluntar, în mod regulat, în baza unui contract individual de muncă. eJobs este liderul pieţei de recrutare online din România, cu o cifră de afaceri de aproape 10 milioane de euro în 2018, o bază de 4 milioane de candidaţi şi o serie de linii adiacente de business.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0906
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0906
USD
Azi 4.4036
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.4036
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0893 RON
USD flag1 USD = 4.3849 RON
GBP flag1 GBP = 5.7849 RON
CHF flag1 CHF = 5.4481 RON
AUD flag1 AUD = 2.8707 RON
DKK flag1 DKK = 0.6814 RON
CAD flag1 CAD = 3.1306 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0281 RON
NOK flag1 NOK = 0.4319 RON
SEK flag1 SEK = 0.4636 RON
XAU flag1 XAU = 590.0719 RON
Monede Crypto
1 BTC = 384284.43RON
1 ETH = 12435.94RON
1 LTC = 345.37RON
1 XRP = 8.93RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22855.410.05%
BET-BK4526.390.27%
BET-EF1248.120.01%
BET-FI90702.420.50%
BET-NG1698.670.23%
BET-TR53518.430.06%
BET-TRN51697.800.06%
BET-XT1985.470.08%
BET-XT-TR4544.600.08%
BET-XT-TRN4401.960.08%
BETAeRO923.930.31%
BETPlus3329.540.03%
RTL51474.790.09%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel