Legea nr. 249/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor intră în vigoare astăzi.
Adăugarea de noi localități celor ai căror locuitori beneficiază deja de derogare de la vârsta standard de pensionare este destul de frecventă, astfel că numai din 2022 începând, trei...
Pensionarea pentru limită de vârstă, conform Legii 263/2010, este posibilă când sunt îndeplinite cumulativ condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare care...
Pensia pentru limita de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare.
Statul a modificat lista orașelor unde locuitorii pot ieși mai devreme la pensie din cauza poluării și fără nicio penalizare iar actuala propunere de extindere a listei localităților în care...
Dacă în prezent, persoanele pensionate anticipat sau anticipat parțial pot cumula pensia cu alte venituri, doar dacă acestea din urmă sunt realizate din alte activități și nu din salarii, este...
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii le permite atât femeilor, cât și bărbaților să iasă mai devreme la pensie. Astfel că se poate opta fie pentru pensia anticipată, care nu...
Două noi categorii de angajați se vor putea pensiona anticipat, se spune într-o propunere de modificare a Legii pensiilor, document care a fost deja aprobată de Senat iar acum se află la...
Ministrul Muncii Raluca Turcan a vorbit în timpul unei emisiuni de la Antena 3 dacă pensia anticipată va fi eliminată, iar oficialul a explicat cum stau lucrurile în acest caz.
Pensia anticipată parţială se acordă cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, persoanelor asigurate care au realizat stagiile complete de cotizare prevăzute de...
Legislația română prevede o excepție pentru vârsta standard de pensionare prin pensia anticipată. Aceasta permite ieșirea la pensie înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare,...
Deși în România, vârsta standard de pensionare este de 63 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați, media statistică arată că românii se pensionează cu peste 4 ani mai devreme...
Senatul a adoptat luni, în calitate de Cameră legislativă decizională, două proiecte iniţiate de parlamentarii PNL şi USR care vizează abrogarea reglementării prin care se permitea ieşirea...
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii le permite atât femeilor, cât și bărbaților să iasă mai devreme la pensie. Românii pot opta fie pentru pensia anticipată, care nu...
Majoritatea angajaților pot ieși mai devreme la pensie, dar doar dacă îndeplinesc mai multe condiții privind stagiul de cotizare. Este posibil acest fapt doar dacă optează pentru o pensie...
Până la data de 01.09.2021 pensia anticipată, care încă se numește pensie anticipată parțială, poate fi cerută de cei care au realizat stagiul complet de cotizare prin contributivitate...
O nouă inițiativă legislativă vine în sprijinul locitorilor unui mare municipiu în care există de mai bine de 50 de ani mai multe platforme industriale poluatoare.
Angajații din România se pot pensiona anticipat dacă îndeplinesc anumite condiții, această facilitate mai fiind posibilă doar în acest an, din 2021 va mai exista numai varianta pensionării...
De azi a intrat în vigoare prin care se modifică sistemul unitar de pensii, modificare prevăzută în Legea nr. 235/2020, adică pensionarea anticipată cu doi ani, fără penalizare.
Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 64/25.02.2019), anunţă...
Angajații din România se pot pensiona anticipat dacă îndeplinesc anumite condiții, această facilitate mai fiind posibilă doar în acest an, din 2021 va mai exista numai varianta pensionării...
Legiuitorii vor modificare Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pentru a acorda posibilitatea unui grup de lucrători care își desfășoară activitatea în condiții speciale,...
Proiectul de Ordonanță de Urgență (OUG) aprobat, marți, de Guvernul premierului Ludovic Orban, cu câteva ore înaine de a fi demis prin moțiune de cenzură prevede, aduce o serie de modificări...
Legislația în vigoare permite angajaților să se retragă din activitate mai devreme, dacă îndeplinesc anumite condiții. Pensia anticipată, la care au dreptul atât femeile, cât și...
Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii de sector, emisă în condițiile prevăzute de Legea pensiilor și se acordă de la dată înregistrării...
Pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, dacă persoana respectivă a realizat un stagiu de cotizare cu cel puțin 8 ani mai mare decât...
Comisia juridică a Senatului a decis marţi prorogarea termenului referitor la intrarea în vigoare a pensionării anticipate a magistraţilor până la 1 ianuarie 2022, menţinându-se astfel pentru...
Reducerea vârstei standard de pensionare este posibilă pentru anumite categorii de angajați în care suma pe care o încasează ca pensie nu are de suferit.
Conform Legii pensiilor, atât femeile cât și bărbații pot ieși la pensie anticipat. Însă, în acest articol vom aborda pensionarea anticipată a femeilor.
După o lungă perioada de deliberări în Parlament, Legea nr. 215/2019 pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, a ajuns și la Cotroceni unde președintele...
Camera Deputaților va dezbate de urgență un proiect de lege, care prevede anularea dispozițiilor care reglementează posibilitatea pensionării anticipate a personalului de specialitate juridică...