Cu câți ani poți să ieși mai repede la pensie dacă ai lucrat în astfel de condiții TABEL

pensionari10_39852400
Modificările legislative sunt in favoarea angajaților
Săptămâna trecută a intrat în vigoare o nouă modificare a Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Este vorba despre persoanele care au lucrat în condiții deosebite iar noile prevederi stabilesc că la fiecare an ucrat se vor adăuga 4 luni de vechime.

Legea cuprinde și tabelul care indică ce cuantum de vechime se adaugă pentru fiecare perioadă lucrată în condiții deosebite.

Pensie incredibilă. Sumă încasată lunar de Ilie Năstase

Așadar pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite sau în condiţii speciale se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă, care constituie stagii de cotizare în condiţii normale şi anume patru luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă, faţă de trei luni cât se prevede în prezent.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close