Bărbații se pot pensiona anticipat parțial cu cel mult 5 ani înainte de vârsta standard de pensionare cu condiția ca pentru o perioadă între 35 și 45 de ani, cotizația la stat să fi fost...
Potrivit prevederilor legislative, femeile pot solicita să iasă la pensie mai devreme cu maximum cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard și numai în condițiile în care au un stagiu...
Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de minimum 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, pot solicita pensia anticipată cu cel mult 5 ani înaintea...
Unn proiect de lege aflat în dezbaterea Camerei Deputaților prevede posibilitatea cu doi ani mai devreme, fără penalizare la cuantumul pensiei, pentru locuitorii din Ploiești și pentru cei din...
Adoptat de Senat, propunerea legislativă de modificare a Legii 283 din 2010 privind sistemul unitar de pensii a fost înscrisă pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. Depusă de un grup de 54 de...