Sportul electronic bate fotbalul. In ce investeşte Michael Jordon

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:

Un studiu realizat de cea mai mare companie de consultanță și audit din lume, PricewaterhouseCoopers, ajunge la concluzia că sportul electronic, e-sports a întrecut fotbalul la potențialul de creștere a profitului. Nu e de mirate că Nike încheie contracte în acest domeniu, iar Michael Jordon, legend baschetului american, investește. Și nu sunt decât două exemple.

Potrivit unui sondaj PwC, la care au participat 470 de patroni din industria sportului, e-sports a acumulat 100 de punte în ratingul potențialului de creștere a profitului. Fotbalul s-a ales cu 81,7 puncte, iar baschetul - 80,1 puncte.

E-sports deține un potențial impresionat de creștere comparativ cu disciplinele sportive. Singurele sporturi care i-ar putea face concurență sunt fotbalul și baschetului, ținând cont de expansiunea activă pe noile piețe. Este momentul să ne gândim la o interacțiune cu e-sports. Măcar pentru a învăța din experiența de succes de a lucra cu un auditoriu de adolescenți”, scriu experții PwC.

În opinia acestora, volumul pieței mondiale de e-sport va atinge 805 milioane de dolari în 2018. Cea mai mare parte a banilor (277 milioane) provine de la contractele de sponsorizare, 188 de milioane din drepturile de media, reclamele aducând 163 de milioane. În 2022, se va ajunge la 1,58 miliarde de dolari.

Clasament Forbes

Revista Forbes a întocmit clasamentul structurilor e-sports în funcție de valoarea lor estimată. Pe primul loc s-a plast Cloud9, o structură nord-americană, evaluată la 310 milioane de dolari. C9 a anunțat, recent, o ridicare de fonduri de 50 de milioane de dolari, o investiție care îi va permite organizației să creeze un complex pentru echpipele și pentru staff-ul la Los Angeles.

Locurile doi și trei au fost ocupate tot de două structuri nord-americane: TSM (250 de milioane), extrem de prezentă pe League of Legends și Fortnite, și Team Liquid (200 milioane), una dintre cele mai puternice și influente ale acestei dicipline. Pe listă se regăsesc, de asemenea, două cluburi europene, 12 - Fanatic (locul 6, cu 120 milioane dolari) și G2 Esports (locul8, 105 milioane), dar o singură structură asiatică - Gen.G (locul 7, 110 milioane dolari).

Parteneriate și contracte

Nike nu se limitează la parteneriate cu atleți tradiționali. Producătorul american de echipament sportiv a semnat, recent, un contract cu Jian Zihao, alias Izu, jucător chinez al League of Legends. Pentru prima sa coalaborare cu renumitul brand, jucătorul va lucra la campania ”Dribble &”, condusă de baschetbalistul LeBron James. În septembrie, firma Champion s-a asociat cu Team Dignitas, căreia i-a furnizat tricouri oficiale.

Michael Jordan, legenda baschetului american, a investit în e-sports, aderând la capitalul grupului american aXimatic, care controlează una dintre cele mai importante echipe ale disciplinei, Team Liquid. Valoarea investiției nu a fost anunțată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0911
Diferența -0.0012
Zi precendentă 5.0923
USD
Azi 4.3417
Diferența -0.0025
Zi precendentă 4.3442
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0911 RON
USD flag1 USD = 4.3417 RON
GBP flag1 GBP = 5.7972 RON
CHF flag1 CHF = 5.4593 RON
AUD flag1 AUD = 2.8688 RON
DKK flag1 DKK = 0.6814 RON
CAD flag1 CAD = 3.1517 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4259 RON
SEK flag1 SEK = 0.4667 RON
XAU flag1 XAU = 603.7606 RON
Monede Crypto
1 BTC = 371114.75RON
1 ETH = 12277.76RON
1 LTC = 322.72RON
1 XRP = 7.84RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23954.920.29%
BET-BK4762.340.06%
BET-EF1301.960.42%
BET-FI92031.22-0.64%
BET-NG1764.060.55%
BET-TR56094.750.29%
BET-TRN54186.300.29%
BET-XT2070.380.22%
BET-XT-TR4739.290.22%
BET-XT-TRN4590.510.22%
BETAeRO930.990.02%
BETPlus3484.180.31%
RTL53880.640.28%

Opinii

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel