Schengen. Raportul misiunii voluntare, favorabil pentru România

Matei Ion |
Data publicării:
În ciuda promisiunilor, tema lipsește de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului JAI
În ciuda promisiunilor, tema lipsește de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului JAI

Raportul misiunii voluntare de evaluare privind aderarea la Schengen care urmează să fie prezentat miercuri la Bruxelles este unul 'foarte pozitiv' pentru România, au declarat, marţi, surse guvernamentale.

Sursele citate au precizat că Olanda nu şi-a trimis experţi, invocând faptul că această misiune 'nu a fost suficient de largă'.

"Raportul este foarte pozitiv pentru România. (...) Olanda nu a trimis experţi la misiunea voluntară, susţinând că nu a fost suficient de largă, nu a cuprins mai multe domenii", au afirmat sursele oficiale.

România a propus Olandei o misiune separată suplimentară. Potrivit surselor citate, Olanda nu a răspuns până în prezent acestei invitaţii. De asemenea, ministrul de Interne din România a convenit cu omologul său olandez o vizită la Haga, urmând să fie stabilită data când va avea loc.

Sursele citate au precizat că referirea la crima organizată din rezoluţia adoptată de Parlamentul de la Haga cu privire la Schengen se referă la Bulgaria.

"Dacă decizia privind aderarea la Schengen se ia în decembrie, intrarea în spaţiul de liberă circulaţie cu aeroporturile se va întâmpla în martie", au menţionat sursele citate.

Problema Olandei în chestiunea Schengen este de politică internă, urmând ca în această ţară să fie organizate alegeri, mai susţin sursele.

Experţii Comisiei Europene şi ai statelor membre vor prezenta, miercuri, la Bruxelles, Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen, raportul şi concluziile lor privind misiunea de evaluare Schengen din România şi Bulgaria, iar Consiliul trebuie să facă apoi paşii necesari pentru ca cele două ţări, alături de Croaţia, să adere pe deplin la spaţiul de liberă circulaţie, a declarat, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene pentru afaceri interne, migraţie şi securitate internă, Anitta Hipper.

"După vizita misiunii voluntare de evaluare în România şi Bulgaria (care s-a încheiat pe 15 octombrie), experţii principali ai Comisiei şi ai statelor membre îşi vor prezenta raportul şi concluziile Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen pe 26 octombrie. A venit timpul ca, acum, Consiliul să continue acest demers şi să facă paşii necesari pentru ca aceste ţări să adere pe deplin la zona Schengen", a declarat Anitta Hipper, într-un e-mail remis, luni, AGERPRES.

Chestiunea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen ar putea fi inclusă pe agenda Consiliului JAI din 8-9 decembrie 2022. Decizia finală cu privire la extinderea spaţiului Schengen este luată în unanimitate de membrii UE care fac parte din acest spaţiu de liberă circulaţie. În prezent, dintre ţările membre ale UE, doar Bulgaria, Croaţia, Cipru, Irlanda şi România nu fac parte din spaţiul Schengen, care include, de asemenea, state ce nu sunt membre ale blocului comunitar (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein). 

Citește și:

PE a adoptat rezoluția pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat marţi cu o largă majoritate o rezoluţie nonlegislativă în care îndeamnă statele membre să permită României şi Bulgariei să adere fără întârziere la spaţiul Schengen.

În rezoluţia, adoptată cu 547 voturi pentru, 49 voturi contra şi 43 de abţineri, Parlamentul European cere Consiliului Uniunii Europene ca, până la sfârşitul anului 2022, să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia asupra admiterii României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie. Acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre în prima parte a anului 2023.

Constatând că spaţiul Schengen este "una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene", eurodeputaţii critică faptul că statele membre nu au luat încă o decizie privind admiterea Bulgariei şi României, deşi cele două ţări îndeplinesc de mult timp condiţiile necesare.

Menţinerea controalelor la frontierele interne este discriminatorie şi are un impact negativ asupra vieţii lucrătorilor mobili şi a cetăţenilor, potrivit eurodeputaţilor. Obstrucţionarea importurilor, a exporturilor şi a liberei circulaţii a mărfurilor din porturi dăunează, de asemenea, pieţei unice a Uniunii Europene.

Pentru extinderea spaţiului Schengen este nevoie de o decizie cu unanimitate a Consiliului UE.

Nu s-a înregistrat niciun vot împotrivă şi nicio abţinere din partea eurodeputaţilor din România.

În prezent, toate statele membre ale UE, cu excepţia Bulgariei, Croaţiei, Ciprului, Irlandei şi României, fac parte din spaţiul Schengen. Acesta include, de asemenea, state care nu sunt membre ale blocului comunitar european (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein).

Parlamentul European a cerut constant ca Bulgaria şi România să fie pe deplin admise în spaţiul Schengen, de exemplu în rezoluţia din 2018 pe această temă, în rezoluţia din 2020 referitoare la situaţia spaţiului Schengen în contextul pandemiei de COVID-19 şi într-un raport din 2021 privind funcţionarea spaţiului de liberă circulaţie. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 294041.27RON
1 ETH = 14470.90RON
1 LTC = 384.73RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16971.24 0.14%
BET-BK 3120.46 0.07%
BET-FI 60049.67 -0.72%
BET-NG 1214.79 0.19%
BET-TR 35213.26 0.14%
BET-TRN 34401.64 0.14%
BET-XT 1445.69 0.10%
BET-XT-TR 2965.92 0.10%
BET-XT-TRN 2902.41 0.10%
BETAeRO 1060.78 0.25%
BETPlus 2506.82 0.14%
RTL 37270.19 0.11%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel