Rusia a oprit fluxul de gaze prin Nord Stream 1, spre Germania. Care este motivul

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Rusia întrerupe fluxul de gaze prin Nord Stream 1 spre Germania pentru lucrări de mentenanţă.

Livrările de gaze ruseşti spre Germania au fost întrerupte timp de zece zile pentru lucrări de mentenanţă dinainte programate la conducta Nord Stream 1, care trece prin Marea Baltică, cea mai importantă conexiune pentru fluxul de gaze naturale spre Germania, relatează luni DPA.

Gigantul rus Gazprom a demarat în cursul dimineţii lucrările de mentenanţă la cele două ramuri ale gazoductului Nord Stream-1, prin care pompează o mare cantitate din gazele sale livrate în Germania, precum şi în alte mai multe ţări din Occident, notează AFP.

Furnizarea de gaze era programată să fie întreruptă de luni, ora locală 06:00 (04:00 GMT), pentru a fi reluată în cursul dimineţii de 21 iulie.

Totuşi, oficialităţile germane sunt foarte îngrijorate că aprovizionarea cu gaze ruseşti ar putea să nu fie restabilită, având în vedere că războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă, notează DPA.

Germania şi alte ţări occidentale au impus mai multe runde de sancţiuni împotriva Moscovei în efortul de a opri luptele, chiar dacă multe ţări depind în grad ridicat de resursele energetice ruseşti, în timp ce Moscova a ripostat la sancţiuni prin întreruperea aprovizionării cu gaze a mai multor state care au instituit sancţiuni împotriva sa.

Compania publică rusă Gazprom şi-a redus deja semnificativ volumele livrate prin conducta Nord Stream 1, care se întinde pe 1.200 de kilometri şi leagă Rusia de nordul Germaniei, invocând întârzieri în lucrările de reparaţii. Moscova a atribuit întârzierile sancţiunilor impuse de Occident, argument respins de cancelarul german Olaf Scholz, notează DPA.

Dar gazoductul Nord Stream 1 era utilizat doar la 40% din capacitatea sa, ceea ce a dus la noi creşteri ale preţului pe piaţa gazelor, potrivit Agenţiei Federale de Reţea din Germania.

Operatorul a prevăzut un termen de zece zile de suspendare a fluxului de gaze prin Nord Stream 1, anunţând planuri de verificare şi reparare sau recalibrare a sursei de alimentare, a sistemelor de protecţie împotriva incendiilor şi a scurgerilor de gaze, precum şi a anumitor valve dacă este necesar, împreună cu actualizări de software.

Această suspendare a livrărilor pentru zece zile, anunţată de multă vreme, ar trebui să fie teoretic doar o formalitate tehnică, comentează AFP.

Lucrări de mentenanţă similare au durat între 10 şi 14 zile în trecut şi nu au fost întotdeauna finalizate la termenul stabilit, aminteşte şi DPA.

Dar în contextul războiului în Ucraina şi a încleştării dintre Moscova şi Occident pe tema energiei, nimeni nu poate spune ce va urma, conform agenţiilor de presă citate.

'Putin ne va închide robinetul la gaz... dar îl va redeschide oare într-o zi?', îşi exprima îngrijorarea duminică publicaţia Bild, cel mai citit cotidian din Germania, preluat de AFP.

'Ne confruntăm cu o situaţie inedită, totul este posibil', a recunoscut în weekened vicecancelarul german Robert Habeck la postul public de radio. 'Este posibil ca gazul să curgă din nou, chiar într-o cantitate mai mare decât înainte. Este posibil însă să nu mai vină deloc şi trebuie să ne pregătim ca întotdeauna pentru ce e mai rău', a adăugat el.

Moscova, invocând o problemă tehnică, a redus deja livrările de gaze prin Nord Stream cu 60% în ultimele săptămâni, o decizie denunţată drept 'politică' de către Berlin. În alte zone ale Europei, Gazprom a procedat într-un mod similar, reducând livrările către unele ţări şi suspendându-le complet către altele, cum ar fi Polonia şi Bulgaria, aminteşte AFP.

Berlinul a depus mari eforturi pentru a convinge Canada sâmbătă să returneze o turbină destinată Nord Stream 1, care se afla la ea pentru mentenanţă, în pofida protestelor din partea Ucrainei.

De la începutul războiului în Ucraina, Germania a blocat un alt gazoduct rusesc care urma să intre în funcţiune - Nord Stream 2 - şi depune eforturi pentru a-şi reduce dependenţa de gazele ruseşti, în continuare semnificativă: 35% din importurile sale de gaze provin din Rusia, faţă de 55% înainte de război. În plus, încălzirea gospodăriilor individuale este asigurată în proporţie de peste 50% de gazele ruseşti.

Temerile cresc în Germania că orice încetare bruscă a livrărilor de gaze ar avea efecte dramatice atât asupra industriei, cât şi asupra gospodăriilor private, subliniază DPA.

Dar oprirea Nord Stream pentru o perioadă mai îndelungată ar afecta nu doar prima economie a Europei, comentează AFP.

Germania şi odată cu ea şi Europa intră luni într-o perioadă de mare incertitudine cu privire la continuarea importurilor lor de gaze ruseşti, puternic diminuate în ultimele săptămâni şi care ar putea înceta cu totul în curând, apreciază agenţia franceză de presă.

Potrivit site-ului societăţii Nord Stream, gazele care sosesc în Germania, în oraşul Lubmin, continuă apoi să fie transportate în Belgia, Danemarca, Franţa, Marea Britanie, Olanda şi 'alte ţări', transmite Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298036.95RON
1 ETH = 14544.94RON
1 LTC = 403.03RON
1 XRP = 2.43RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17015.44 0.26%
BET-BK 3125.99 0.18%
BET-FI 59962.89 -0.14%
BET-NG 1214.72 -0.01%
BET-TR 35304.97 0.26%
BET-TRN 34491.24 0.26%
BET-XT 1447.85 0.15%
BET-XT-TR 2970.35 0.15%
BET-XT-TRN 2906.74 0.15%
BETAeRO 1061.77 0.18%
BETPlus 2513.26 0.26%
RTL 37376.30 0.28%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel