România și Ungaria vor relații comerciale mai strânse. Dunărea, marea oportunitate blocată

mihai-daraban_49189900
Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României
România și Ungaria au relații comerciale solide, dar cooperarea regională este frânată de lipsa unui consens privind folosirea Dunării ca principal coridor logistic est-vest, avertizează CCIR.

Relaţiile comerciale bilaterale dintre România şi Ungaria se află la un nivel foarte bun, dar în loc să profităm de legătura pe care Dunărea o poate crea între estul şi vestul Europei, avem bariere care frânează dezvoltarea economică a întregii zone riverane, consideră preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban.

Acesta a avut, marţi, o întâlnire cu Gergely Mikola, preşedintele Comitetului de Afaceri Central-Europene din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie din Ungaria, şi cu Gabor Mozga, Chief Executive Officer MOL România, în cadrul căreia a discutat despre relaţiile comerciale bilaterale, blocajele din cooperarea regională pe culoarul Dunării şi direcţiile prioritare pentru aprofundarea parteneriatului economic.

"Nivelul relaţiilor comerciale bilaterale dintre România şi Ungaria se află la un nivel foarte bun, numărul companiilor din România cu capital maghiar fiind o dovadă a interesului reciproc dintre cele două economii. Există însă o problemă structurală la nivelul întregii Europe de Est: lipsa unui brand, a unui landmark care să creeze valoare adăugată pentru export. Coridorul logistic est-vest reprezentat de Dunăre suferă, la rândul lui, din lipsa unui consens între ţările riverane cu privire la utilizarea acestei 'autostrăzi' fluviale. În loc să profităm de legătura pe care Dunărea o poate crea între estul şi vestul Europei, avem bariere care frânează dezvoltarea economică a întregii zone riverane", a afirmat Daraban, într-un omunicat.

Potrivit acestuia, cooperarea în sectorul energetic şi cel al procesării alimentelor reprezintă două linii economice pe care relaţia dintre mediile de afaceri din România şi Ungaria ar trebui să se focuseze.

"Pe linie energetică, începerea, în 2027, a producţiei de gaze naturale din Neptun Deep va genera oportunităţi pentru producerea de fertilizatori şi energie electrică la costuri reduse, oportunităţi pe care le putem valorifica împreună cu partenerii noştri maghiari", a adăugat preşedintele CCIR.

La rândul său, Gergely Mikola a subliniat necesitatea unei implicări mai active a Asociaţiei Camerelor de Comerţ ale Dunării (DCCA) "care trebuie să devină mai activă, reunind practic camerele de comerţ din ţările riverane Dunării".

"Cooperarea în sectorul energetic este vitală: în prezent, companiile din Europa pierd din competitivitate din cauza preţului ridicat al energiei electrice, ceea ce face ca preţul produselor noastre să nu mai fie unul atractiv pe pieţele internaţionale. Prin Comitetul de Afaceri Central-Europene al Camerei de Comerţ şi Industrie din Ungaria avem în vedere revitalizarea relaţiei dintre camerele din Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia şi România, cu accent pe sectoare economice concrete, generatoare de colaborare, şi nu pe întâlniri fără finalitate palpabilă", a menţionat Gergely Mikola. 

x close