Premierul Dăncilă cere informații de la servicii privind sistemul energetic

viorica_dancila1_31251300
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă a solicitat structurilor de siguranță națională să cerceteze circumstanțele în care, în ultimele zile, România a cumpărat energie la prețuri foarte mari. Primul-ministru a reproșat decidenților guvernamentali din domeniul energiei că i-au adus la cunoștință ”cu suspectă și nepermisă întârziere” situația gravă de la CE Oltenia.

Premierul Dăncilă a făcut aceste reproșuri la începutul ședinței de Guvern de joi.

”Mi s-a adus la cunoştinţă ieri, cu suspectă şi nepermisă întârziere, situaţia gravă de la Complexul Energetic Oltenia. Am convocat imediat o întâlnire de urgenţă şi, împreună cu miniştrii şi autorităţile responsabile, am analizat ce măsuri pot fi luate, astfel încât Complexul Energetic Oltenia să-şi reia activitatea la capacitatea normală. Ne preocupă situaţia de la CE Oltenia şi funcţionarea sistemului energetic naţional şi am ţinut cont de toate semnalele apărute în spaţiul public în ultimele zile. Astfel, am dispus următoarele măsuri: să-mi fie prezentată de urgenţă situaţia stocurilor de cărbune comparativ cu anul trecut, o analiză detaliată a situaţiei minerilor, a veniturilor lor şi a condiţiilor de lucru, precum şi soluţii de modernizare a Complexului Energetic Oltenia, Corpul de control să înceapă în această dimineaţă un control la această societate”, a declarat Viorica Dăncilă.

Citește și:

Guvernul trimite Corpul de Control la CE Oltenia

Ea a cerut structurilor de siguranță națională să cerceteze informațiile legate de achizițiile de energie din alte țări la prețuri foarte mari.

”Am solicitat, în această dimineaţă, tuturor structurilor de siguranţă naţională informaţii legate de această situaţie extrem de gravă şi verificarea celor apărute în spaţiu public privind achiziţii de energie din alte ţări la preţuri foarte mari, astfel încă să ne lămurim foarte clar dacă există vreo legătură între acest blocaj şi dorinţa unora de a face speculaţii pe spatele românilor. Nimeni, absolut nimeni nu se poate juca cu independenţa energetică a ţării”, a subliniat Dăncilă.

Actualitate Vezi toate articolele
x close