Piaţa băuturilor alcoolice, în creştere în România

bauturi-alcoolice_96393400
Foto: pexels.com
Piaţa băuturilor alcoolice este unul dintre cele mai dinamice sectoare de consum din România, arată un studiu de specialitate dat joi publicităţii.

Piaţa băuturilor alcoolice este unul dintre cele mai dinamice sectoare de consum din România, cu venituri care au ajuns la 5,2 miliarde dolari în 2024, iar pentru anul acesta estimarea indică 5,4 miliarde dolari, arată un studiu de specialitate dat joi publicităţii.

Cu un consum mediu anual pe cap de locuitor de 11,08 litri de alcool pur, România se situează printre pieţele semnificative din Europa, spune studiul realizat de agenţia de comunicare şi marketing The M Works (fosta McCann PR), împreună cu Unlock, care identifică cele mai relevante tendinţe de comunicare pe care brandurile de alcool trebuie să le adopte pentru a câştiga market share, profit şi loialitatea consumatorilor.

Conform sursei citate, piaţa băuturilor alcoolice trece printr-o schimbare profundă, determinată de noile comportamente de consum şi de priorităţile emergente ale consumatorilor. Studiul arată că oamenii beau mai puţin, dar aleg produse de calitate superioară, integrate în contexte sociale relaxate. Alcoolul este perceput ca element de conexiune socială, un facilitator al interacţiunilor, nu un scop în sine.

"Această schimbare va redefini strategiile brandurilor din industrie. Consumatorii caută experienţe care favorizează socializarea autentică, iar mărcile trebuie să răspundă acestei nevoi prin mesaje care promovează moderaţia, rafinamentul şi apartenenţa la comunitate. Succesul viitor va fi dictat de capacitatea brandurilor de a crea contexte relevante de consum - de la evenimente sociale şi degustări, până la storytelling axat pe convivialitate şi experienţe premium", arată studiul.

Românii devin mai selectivi

Cele mai recente date arată că românii devin din ce în ce mai sofisticaţi în alegerea băuturilor alcoolice. Ei demonstrează o maturizare a preferinţelor şi o aprofundare a cunoştinţelor despre acest segment. Această tendinţă a început cu vinul, când s-a observat o creştere semnificativă a interesului pentru vinurile de calitate, pentru degustări şi pentru înţelegerea tipologiilor de vin şi a artei de a-l savura. Consumatorii români nu mai cumpără vin doar pe criterii de preţ sau notorietate, ci analizează soiurile, regiunea de provenienţă şi procesul de vinificare. În prezent, această orientare se extinde către segmentul băuturilor spirtoase, cu un accent deosebit pe cele care oferă o experienţă gustativă complexă, cum ar fi whisky-ul şi romul.

Alte tendinţe scoase în evidenţă de studiu arată că românii aspiră la bunăstare colectivă şi armonie socială, iar consumatorii se îndreaptă spre băuturi care simbolizează rafinament, statut şi deschidere spre nou. De asemenea, sunt preocupaţi de sănătate şi creşte cererea pentru băuturi cu mai puţin zahăr, alcool redus sau ingrediente organice.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close