Pensionarea la cerere fără penalități. Cine sunt beneficiarii

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Pensionarea la cerere și fără penalități
Pensionarea la cerere și fără penalități

O propunere de modificare a Legii pensiilor, care deja a trecut de Senat, se află pe masa deputaților pentru dezbatere și adoptare.

Este vorba despre posibilitatea pensionării la cerere pentru o anumită categorie de angajați, respectiv pentru personalul medical.

În expunerea de motive se explică faptul că cei care lucrează în sistemul medical sunt supuși la ”circa 32 de factori de risc printre care stresul, epuizarea, anxietatea, iritabiltatea, depresia, etc. ”

Totodată: ”În prezent, comparativ cu alte categorii profesionale, medicii desfășoară, conform prevederilor legale, 41 de ani de activitate și 47 de ani vechime în muncă (contributivitate)”.

Pensiile militarilor. Modificări majore începând de anul viitor

Inițiatorul modificării mai explică în motivare că: ”Pe întreaga perioadă de desfășurare a activității personalul medico-sanitar este supus la un înalt grad de uzură fizică și psihică raportat la diversele locuri de muncă, respectiv specialități medicale chirurgicale. La acestea se adaugă desfășurarea activității suplimentare obligatorii în sistemul de sănătate pentru asigurarea continuității actului medical, prin gărzi, în cadrul spitalelor publice. ”

Modificarea Legii pensiilor propune așadar acordarea posibilității pensionării la cerere fără penalități acelor cadre medicale care au efectuat gărzi peste programul de normal de lucru.

O altă modificare este aceea că acesată categorie nu se va mai putea reîncadra în unitățile medicale de stat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0887
Diferența 0.0016
Zi precendentă 5.0871
USD
Azi 4.3702
Diferența 0.0144
Zi precendentă 4.3558
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0887 RON
USD flag1 USD = 4.3702 RON
GBP flag1 GBP = 5.8578 RON
CHF flag1 CHF = 5.4644 RON
AUD flag1 AUD = 2.9194 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1505 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4329 RON
SEK flag1 SEK = 0.4738 RON
XAU flag1 XAU = 627.8925 RON
Monede Crypto
1 BTC = 393548.29RON
1 ETH = 13430.83RON
1 LTC = 353.88RON
1 XRP = 9.09RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET25730.881.94%
BET-BK5078.641.71%
BET-EF1396.652.11%
BET-FI92624.900.41%
BET-NG1893.282.13%
BET-TR60255.441.94%
BET-TRN58205.261.94%
BET-XT2213.041.80%
BET-XT-TR5066.011.80%
BET-XT-TRN4906.941.80%
BETAeRO942.590.01%
BETPlus3734.521.90%
RTL57947.311.95%

Opinii

Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel