Atac armat lângă Casa Albă: Doi membri ai Gărzii Naționale au fost împușcați

casa-alba_35983700
Casa Alba. Foto: Freepik.com
Panica revine la Washington. Atac armat la câțiva pași de Casa Albă.

Doi membri ai Gărzii Naţionale au fost împuşcaţi miercuri la Washington, a declarat secretarul american pentru securitate internă, Kristi Noem, într-o postare pe X, dar fără a oferi alte informaţii, transmite Reuters.

Separat, poliţia din Washington a anunţat că a avut loc un incident armat la o stradă distanţă de Casa Albă miercuri, dar fără a oferi alte detalii.

Preşedintele Donald Trump se afla în Florida înainte de sărbătoarea de Ziua Recunoştinţei.

Serviciul Secret al SUA nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

"Casa Albă este conştientă de această situaţie tragică şi o monitorizează activ. Preşedintele a fost informat", a declarat Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a lui Donald Trump, citată într-un comunicat, potrivit EFE. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close