Câți bani le dă guvernul Dăncilă primăriilor și consiliilor județene

DCBusiness Team |
Data publicării:
Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici

Ministerul de Finanțe a transmis către administrațiile locale și reprezentanții acestora principalele măsuri luate de Guvern în privința bugetului alocat acestora. Structurie administrației locale au purtat prin reprezentanții acestora o rundă de negocieri cu prim-ministrul Viorica Dăncilă și ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici.

Documentul stipulează câteva condiții importante, și anume că impozitul pe venit va rămâne în totalitate la nivelul administrațiilor locale. Ministerul Finanțelor le-a comunicat consiliilor județene și primăriilor ce cotă-parte din acest impozit le revine, în urma negocierilor purtate cu reprezentanții lor.

Astfel, documentul este remis către Uniunea Națională a Consiilor Județe din România, condusă de Marian Oprișan, Asociația Municipiilor din România, condusă de Robert Negoiță, Asociația Orașelor din România, condusă de Mădălin Teodosescu și Asociația Comunelor din România, condusă de Emil Drăghici.

Negocierile dintre administrația publică locală și Guvern cu privire la variantele de buget care există la ora actuală au avut ca rezultat următoarele decizii:

Astfel, impozitul pe venit va rămâne 100% la nivelul bugetelor locale. Documentul prevede și „stabilirea unui mecanism de repartizare a impozitului pe venit și a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pentru asigurarea unui buget de funcționare anual pe fiecare UAT de până la: 400 lei/locuitor – la județe, dar nu mai mult de 250 milioane lei/an/județ; 1.200 lei/locuitor la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor”.

Citește și: Teodorovici: Nu susţinem un buget separat pentru zona euro

Primăriile iau potul cel mare

Astfel, cotele din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, sunt următoarele:

- 15% la bugetul local al județului;

- 60% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe al căror teritoriu își desfășoară activitatea plătitorii de impozit pe venit;

 - 5% pentru constituirea unui fond la dispoziția consiliului județean, gestionat printr-un cont distinct deschis pe seama acestuia, fond care se repartizează integral în anul 2019 comunelor, orașelor și municipiilor din județ, prin hotărârea autorităților deliberative, pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare și/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală.

 - 20% pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor.

Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată sunt estimate la aproximativ 11 miliarde lei.

Documentul mai prevede preluarea unor cheltuieli sociale și salariale de către administrațiile locale.

”De asemenea, pentru eficientizarea și responsabilirarea autorităților administrației publice locale se va prelua de către unitățile administrativ teritoriale finanțarea integrală a cheltuielilor descentralizate aferente: sistemului de protecție a copilului, centrelor pentru persoanele cu handicap, drepturilor salariale ale însoțitorilor și indemnizațiilor persoanelor cu handicap și salarizarea personalului neclerical”, a comunicat Ministrul Finanțelor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 424564.23RON
1 ETH = 8064.08RON
1 LTC = 390.23RON
1 XRP = 9.74RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel