ANOFM: Creştere a ratei şomajului

somaj_38102000
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România
A crescut rata şomajului la finalul anului 2025.

La sfârşitul lunii decembrie 2025, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,29%, mai mare decât cea din luna precedentă cu 0,01 pp. Numărul total al șomerilor înregistrați a fost de 263.714 de persoane.  

Din totalul şomerilor înregistraţi, 61.155 au fost şomeri indemnizaţi şi 202.559 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 3.416 de persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 2.120 de persoane faţă de luna precedentă.

Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii decembrie se prezintă astfel:  71.012 de şomeri provin din mediul urban şi 192.702 de şomeri provin din mediul rural.

Numărul şomerilor femei la 31 decembrie 2025 era de 126.571 de persoane, în timp ce numărul şomerilor bărbaţi era de 137.143 de persoane.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (63.829), urmaţi de cei cu vârsta peste 55 ani (63.334), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (15.758).

Referitor la structura şomajului după nivelul de educație, şomerii fără studii si cei cu nivel de educație primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (29,53%). Şomerii cu nivel de educație gimnazial reprezintă 34,07% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,80 %.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close