O platformă a trimis, din greşeală, bitcoin în valoare de 40 de miliarde de dolari clienţilor

bitcoin-top-laptop-close-up_01848100
Cripto / FOTO: Freepik
Bithumb a distribuit accidental bitcoini de zeci de miliarde de dolari.

Platforma sud-coreeană de criptomonede Bithumb a declanșat haos pe piață după ce a trimis din greșeală clienților bitcoin în valoare de peste 40 de miliarde de dolari, în cadrul unei campanii promoționale, incident care a provocat inclusiv o scurtă scădere a prețului criptomonedei.

Bithumb şi-a cerut scuze pentru greşeala care a avut loc vineri şi a declarat că a recuperat 99,7% din cei 620.000 de bitcoini, care valorează aproximativ 44 de miliarde de dolari la preţurile actuale.

Platforma intenţiona să distribuie mici recompense în numerar, în valoare de 2.000 de woni coreeni (1,37 dolari) către 249 de utilizatori care au participat la un eveniment promoţional, care a început vineri, în jurul orei 19:00. Din greşeală însă, câştigătorii au primit, în medie, de 2.490 de bitcoin în valoare de 244 de miliarde de woni (166 de milioane de dolari americani) fiecare.

Bithumb a precizat că a oprit tranzacţiile şi retragerile din conturile utilizatorilor la ora 19:40, reuşind să recupereze imediat 618.212 bitcoin şi alţi 1.788 de bitcoini vânduţi între timp de utilizatori. Cu toate acestea, aproximativ 125 de bitcoini rămân nerecuperaţi.

"Dorim să clarificăm faptul că acest incident nu are legătură cu atacurile cibernetice externe sau breşe de securitate şi că nu există probleme cu securitatea sistemului sau cu gestionarea activelor clienţilor", a informat Bithumb într-un comunicat de presă.

Incidentul a provocat o scurtă scădere a preţului bitcoin pe platforma de schimb sud-coreeană din cauza vânzărilor efectuate de unii dintre destinatari. Pentru scurt timp, preţurile bitcoin au scăzut cu 17% , ajungând la 81,1 milioane de woni. Ulterior, cotaţiile şi-au revenit şi ultima dată un bitcoin se tranzacţiona la 104,5 milioane de woni. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Criptomonede Vezi toate articolele
x close