Urmărește dezbaterea live

Modificări privind drepturile muncitorilor din economia informală. Reacţia grupului din care fac parte Uber, Bolt şi Glovo

pexels-freestocksorg-34239_22544600
Uber. Foto: Pexels.com
UE modifică reglementările privind drepturile muncitorilor din economia informală.

Reglementările privind drepturile muncitorilor din economia informală, cunoscută și sub denumirea de gig-economy, au fost modificate de statele membre ale Uniunii Europene în cursul zilei de luni. Aceste modificări au fost aduse înainte de începerea negocierilor cu Parlamentul European pe această temă, conform informațiilor transmise de Reuters.

Proiectul de reglementare, anunțat de Comisia Europeană la sfârșitul anului 2021, reprezintă o premieră globală și face parte din legislația concepută pentru a asigura condiții de egalitate între afacerile online, precum Uber și Deliveroo, și cele tradiționale.

În proiectul convenit luni, statele membre UE propun ca firmele să fie considerate angajatori dacă îndeplinesc trei din şapte criterii. Criteriile sunt: supervizarea performanţei angajaţilor prin mijloace electronice, restricţionarea capacităţii lor de a-şi alege orele de lucru, restricţionarea sarcinilor lor, măsuri de prevenire pentru ca angajaţii să nu lucreze pentru terţi, stabilirea unei limite superioare a plăţii, stabilirea de reglementări privind înfăţişarea sau comportamentul angajaţilor şi restricţionarea capacităţii angajaţilor de a folosi subcontractori sau înlocuitori.

Comisia Europeană a informat că reglementările se vor aplica celor aproximativ 4,1 milioane din cei 28 de milioane de angajaţi ai platformelor online din UE.

Parlamentul European, care a propus propriile modificări în februarie, vrea ca regulile să includă o listă de criterii pentru a stabili dacă un lucrător este un angajat. Astfel de criterii ar include plata fixă acordată lucrătorului, definirea orelor de lucru şi perioada de muncă şi supervizarea de către angajator.

Statele membre UE spun că lucrătorii trebuie să fie informaţi în legătură cu folosirea algoritmilor folosiţi în procesele de luare a deciziilor la locul de muncă, când aceste decizii îi privesc, în timp ce europarlamentarii spun că deciziile importante nu ar trebui luate de sisteme automate.

Delivery Platforms Europe (din care fac parte Bolt, Deliveroo, Delivery Hero, Glovo, Uber şi Wolt) a criticat atât propunerile UE, cât şi ale Parlamentului European, citează Agerpres. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close