Modelul Austriei în criza carburanţilor: Plafonarea marjelor și reducerea temporară a taxelor

pompa benzina
Benzinarie. Foto: Freepik.com
Guvernul Austriei anunță reducerea temporară a taxelor pe carburanți și limitarea marjelor comercianților, pentru a tempera scumpirile generate de creșterea prețului petrolului în contextul războiului din Iran.

Coaliţia aflată la guvernare în Austria a anunţat miercuri că va reduce temporar taxa pe benzină şi motorină şi va limita marjele comercianţilor cu amănuntul, pentru a atenua efectul asupra consumatorilor al creşterii preţurilor petrolului în urma războiului din Iran, transmite Reuters.

Atacurile SUA şi Israelului asupra Iranului, şi măsurile de retorsiune ale Teheranului, inclusiv perturbarea traficului în Strâmtoarea Ormuz, prin care este transportat aproximativ o cincime din fluxul global de petrol, a dus la majorarea cotaţiilor ţiţeiului. De asemenea, guvernele caută soluţii, inclusiv accesarea rezervelor strategice.

"Obiectivul este clar: vrem să reducem inflaţia pe de o parte, să stabilizăm preţurile combustibililor şi să asigurăm competitivitatea. Intervenţiile (pe piaţă) sunt, desigur, o excepţie, dar în prezent ne confruntăm cu o situaţie excepţională", a afirmat cancelarul Christian Stocker.

Austria va returna consumatorilor veniturile fiscale suplimentare obţinute de pe urma preţurilor mai ridicate ale combustibililor prin reducerea taxei pe benzină, începând cu o reducere de cinci eurocenţi pe litru, au anunţat liderii coaliţiei.

Legislaţia pentru implementarea măsurilor trebuie aprobată de Parlament, care ar urma să voteze până la 1 aprilie. Măsurile se vor derula pe parcursul acestui an, a informat Guvernul de la Viena.

"Reducem taxa pe combustibil şi introducem măsuri pentru a limita marjele în ansamblul întregului lanţ valoric. Aceste măsuri specifice vor reduce preţurile la motorină şi benzină cu aproximativ 10 eurocenţi pe litru", a afirmat cancelarul Christian Stocker.

Nu este clar cum vor fi limitate marjele, dar Beate Meinl-Reisinger, ministrul Afacerilor Externe, a spus că măsura se aplică după ce marjele le depăşesc pe cele "anterioare crizei" (din Iran). 

x close