Ministrul Economiei a promis un lift nou pentru Salina Slănic şi vrea sare românească pe rafturile supermarketurilor

salina-slanic-prahova_82042000
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat, joi, că există un acord la nivelul acţionariatului Salrom pentru ca proiectele investiţionale care vizează filialele companiei şi care au fost blocate ani de zile să fie demarate.

Întrebat despre investiţiile care ar urma să fie realizate la Salina Slănic Prahova, Florin Spătaru a menţionat o combină care va uşura capacitatea de exploatare a sării, o unitate de ambalare, iar în privinţa minei turistice a indicat necesitatea unui lift în locul celui care s-a defectat în 2014.

În 2014, liftul care asigura accesul turiştilor în Mina Unirea, care funcţiona din 1936, s-a defectat şi de atunci accesul se face cu microbuze.

"La Slănic mă aştept ca, anul viitor, combina pe care o achiziţionăm anul acesta pentru Praid să fie pe bugetul de investiţii şi la Slănic Prahova, să uşurăm capacitatea de exploatare a sării şi să eliminăm riscurile suplimentare pe care le avem şi, de asemenea, o investiţie absolut necesară într-o unitate de ambalare pentru a putea să intrăm pe piaţă cu un design bun, frumos şi să ne aflăm pe fiecare raft al magazinelor şi al unităţilor de desfacere.

Pe partea turistică ştiu că acel lift cu care se cobora în Mina Unirea nu mai funcţionează din 2014, mi se pare o investiţie absolut necesară. Am discutat şi data trecută, când am fost la Praid şi toţi directorii filialelor au fost acolo, să vedem cam cât ar însemna o astfel de investiţie şi să putem să mergem mai departe, să putem să o previzionăm corespunzător", a declarat ministrul. 

Ce a mai declarat ministrul

"Alături de directorul Salrom Dan Dobrea, am discutat cu cei din conducerea salinei atât despre activitatea turistică, cât şi despre exploatarea zăcământului de sare. Una dintre cele mai importante achiziții de la Slănic va fi o combină cu tăiere punctiformă, care de anul viitor va funcționa în subteran. Mai mult decât atât, va fi retehnologizată şi instalația de măcinare şi ambalare sare. Le-am transmis celor din conducere că îmi doresc să văd ieşind pe poarta salinei un produs ambalat atrăgător care să poată concura cu alte produse similare aflate pe rafturile supermarketurilor din România. Aceste investiții sunt necesare pentru creşterea capacității de producție şi exploatarea în siguranță a sării.

Salrom trebuie să devină un competitor important pe piața alimentară din România, mai ales că zăcământul de sare este de calitate, iar proprietățile sării din țara noastră sunt mult superioare în comparație cu cele ale altor produse importate pe care le găsim pe rafturile magazinelor", a scris Florin Spătaru pe Facebook.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close