Listarea Hidroelectrica, mutare strategică. Radu Constantin: Toată lumea vede rezultatele companiei şi importanţa sa în sistemul energetic naţional

Mihai Ciobanu |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Radu Constantin, manager departament furnizare Hidroelectrica, a vorbit despre stadiul în care se află procesul de listare a Hidroelectrica la bursă. 

"Am încercat să număr de câte ori s-a rostit cuvântul Hidroelectrica (n.r. – în cadrul dezbaterilor) şi sunt onorat de fiecare dată când aud numele acestei companii pe care încerc să o reprezint în faţa dumneavoastră.

În primul rând, Hidroelectrica şi-a aliniat intern toate procedurile pentru a fi pregătită pentru listare. Este mesajul principal pe care doresc să îl transmit. Aceasta a însemnat un proces destul de complicat dar suntem exact în poziţia unde ar fi trebuit să fim în momentul acesta.

Tot ce s-a creat în Hidroelectrica şi tot ceea ce s-a întâmplat la Hidroelectrica în ultimii ani bineînţeles că are legătură cu succesul acestei companii.  Toată lumea din extern vede rezultatele financiare ale companiei, toată lumea ştie importanţa Hidroelectrica în sistemul energetic naţional. Şi fac aici o remarcă: principalul obiectiv al Hidroelectrica este stabilizarea sistemului energetic naţional, dar rezultatele financiare bineînţeles că sunt cele pentru care este recunoscută compania.

Această listare va aduce o transparenţă superioară în cadrul companiei către cei interesaţi să ştie exact ce se desfăşoară şi totodată o îmbunătăţire a modului nostru de a fi eficienţi în derularea activităţii. Dimensiunea companiei este foarte mare, astfel încât eficientizarea modului de lucru intern se poate face doar printr-o trecere la următorul nivel. Iar următorul nivel este exact listarea despre care toată lumea vorbeşte în piaţă.

În momentul acesta avem un consultant juridic, sunt aprobate în cadrul companiei toate elementele premergătoare finalizării procesului înainte de listare, astfel încât suntem aliniaţi exact la momentul oportun.

Această listare vine într-un context destul de dificil al pieţei de energie, în care orizontul pe termen mediu şi lung este această decarbonificare care trebuie făcută şi la care România trebuie să ia parte ca entitate din cadrul UE, astfel încât şi Hidroelectrica are un plan foarte ambiţios, o strategie de investiţii pentru a ne putea alinia în acest orizont pe care toată lumea îl doreşte la nivelul Uniunii Europene", a explicat Radu Constantin în intervenţia pe care a avut-o în cadrul conferinţei cu titlul "Piața de capital: reglementări și facilități menite să dezvolte piața de capital", organizată de DC News Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, ȘtiriDiaspora, DefenseRomânia, Spectacola, Astrosens, DCNewsTV și Radio DCNews.

VIDEO: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0694
Diferența -0.0013
Zi precendentă 5.0707
USD
Azi 4.3258
Diferența -0.0139
Zi precendentă 4.3397
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0694 RON
USD flag1 USD = 4.3258 RON
GBP flag1 GBP = 5.8565 RON
CHF flag1 CHF = 5.4221 RON
AUD flag1 AUD = 2.8769 RON
DKK flag1 DKK = 0.6791 RON
CAD flag1 CAD = 3.1257 RON
HUF flag1 HUF = 0.0129 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4377 RON
SEK flag1 SEK = 0.4630 RON
XAU flag1 XAU = 506.8417 RON
Monede Crypto
1 BTC = 501576.99RON
1 ETH = 20314.65RON
1 LTC = 518.97RON
1 XRP = 13.64RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20831.380.87%
BET-BK4030.700.75%
BET-EF1127.090.53%
BET-FI73651.16-0.18%
BET-NG1514.180.66%
BET-TR48341.830.87%
BET-TRN46740.020.87%
BET-XT1785.470.79%
BET-XT-TR4056.750.80%
BET-XT-TRN3932.370.79%
BETAeRO956.220.39%
BETPlus3051.290.83%
RTL46642.870.96%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel