„Dar cerul s-a limpezit, norii au dispărut și am văzut această linie albă, aproape abstractă, intinzându-se de-a lungul liniei orizontului”, a povestiti Ian Strachan, care a întâlnit aisbergul pentru prima dată.

Descriind această întâlnire, el a povestiti cum, pe măsură ce nava sa înainta, au putut fi observate crevașe uriașe și arcade albastre magnifice sculptate în peretele de gheață. Unele se prăbușiseră sub loviturile valurilor înalte de patru metri.

Aisbergul în formă de dinte, numit A23a, măsoară aproape 4.000 de kilometri pătrați - sau de 40 de ori suprafața Parisului. Greutatea sa este estimată la aproape o mie de miliarde de tone, iar grosimea sa ajunge, pe alocuri, la 400 de metri. Îndreptându-se spre nordul Oceanului de Sud, aisbergul se află acum între Insula Elephant și Insulele Orkney de Sud.

Expediția privată a lui Ian Strachan, gestionată de compania EYOS expeditions, nu a fost prima care a asistat la acest spectacol. În decembrie anul trecut, nava britanică de cercetare polară RRS Sir David Attenborough efectua o misiune științifică în Antarctica, când A23a i-a blocat calea.

Liderul expediției, Andrew Meijers, își amintește de acel „moment magic”. „Ne-a luat șase ore să-l depășim”, a spus omul de știință de la British Antarctic Survey.

„A venit vremea lui”

Aisbergul A23a s-a spart pentru prima dată de coasta Antarcticii în 1986, făcându-l atât cel mai vechi, cât și cel mai mare din lume. Într-o primă fază nu a putut ajunge prea departe, blocat fiind de  munții submarini ai oceanului, astfel că nu s-a mișcat timp de trei decenii. În 2020, Andrew Fleming, tot de la British Antarctic Survey, a văzut imagini din satelit care sugerau că gigantul se mișcase. 

A23a s-a eliberat în cele din urmă la sfârșitul anului trecut și pornind spre nord. Întrebarea dacă există o legătură între acest eveniment și schimbările climatice - banchiza hibernală a Antarcticii a atins un minim record în 2023 - rămâne deschisă. Potrivit lui Andrew Meijers, este ca și cum ai încerca să spui că un singur incendiu sau o singură inundație au provocat încălzirea globală. 

Andrew Fleming precizează totuși că formarea acestui tip de aisberg este un proces natural și că în fiecare an, unul sau două blocuri imense de gheață se desprind de continentul alb.

„După toate probabilitățile, venise timpul lui să o ia din loc”, iar acum își trăiește ultimele luni din viață”, crede Andrew Fleming. „Bestia cea mare”, așa cum o numește el, înaintează într-un ritm de melc. „Titanic-ul ar fi avut timp să-l vadă venind”, a estimat el.

Va avea soarta predecesorilor săi

De când A23a s-a desprins de Continentul Alb, a urmat mai mult sau mai puțin aceeași traiectorie ca și aisbergurile masive anterioare A68 și A76: trecând de partea de est a Peninsulei Antarctice și de Marea Weddell, de-a lungul unui drum cunoscut sub numele de „coridorul de aisberg”.

Apele mai calde și valurile mai mari îl vor sparge pe drum, explică Andrew Fleming. Dacă va călca pe urmele celor doi predecesori ai săi, se va îndrepta către insula Georgia de Sud, care adăpostește o faună extrem de bogată, inclusiv pinguini și foci.

Acest lucru ridică o ușoară îngrijorare, deoarece dacă aisbergul s-ar opri în dreptul insulei, ar putea bloca accesul acestor animale spre locurile lor obișnuite de hrană. Totuși, acesta este un scenariu puțin probabil.

Aisbergul A68 s-a rupt în bucăți mici, îngreunând navigarea bărcilor de pescuit, a explicat Andrew Meijers. Prin urmare, este mai probabil ca A23a să plutească în jurul insulei și să continue să meargă spre nord. În cele din urmă se va topi în ape mai calde, ca toate aisbergurile care se îndreaptă în acea direcție.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.