Se scumpesc biletele de tren

DCBusiness Team |
Data publicării:
Tren nou in Gara de Nord
Tren nou in Gara de Nord

 Biletele de tren se vor scumpi odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor.

 Biletele de tren se vor scumpi cu 9,88% odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor, respectiv în 14 decembrie.

"Conform legii, odată cu planul nou de mers (al trenurilor - n. r.) se indexează cu rata inflaţiei. Asta este legea, alte bilete mai scumpe nu vor fi, decât indexate cu rata inflaţiei la jumătatea lunii decembrie", a declarat, miercuri, directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa.

Potrivit reprezentanţilor Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), procentul cu care se va indexa preţul biletelor este de 9,88%, conform Buletinului INS nr. 260/13.10.2025, unde este stabilit indicele preţurilor de consum (IPC).

"Cu acest procent se vor actualiza şi tarifele de călătorie", au spus aceştia.

Noul Mers al Trenurilor 2025 - 2026 intră în vigoare pe data de 14 decembrie şi, potrivit lui Traian Preoteasa, acesta nu aduce noutăţi.

"O să facem, am spus, rute de intercity pe zonele mari ale ţării. Avem o dotare - şi să vedem - suplimentară, că prin contractul cu Alstom şi cu ARF, cu rame noi, suntem obligaţi să facem trasee noi. Depinde foarte mult de infrastructură unde vom duce. De exemplu, nu avem rame duble şi atunci am oprit trasa la Severin, vizavi de Timişoara şi Arad, şi am oprit-o la Severin, că putem să o facem doar cu o singură ramă. Când Alstom va aduce rame, vom încerca să mai băgăm trenuri suplimentare. Sunt lucrări pe infrastructură în toată ţara şi ne îngreunează foarte mult parcursul", a precizat el.

Biletele de tren s-au actualizat ultima oară cu inflaţia - scumpindu-se cu 4,6% - la data de 15 decembrie 2024. De asemenea, o altă scumpire s-a aplicat din data de 31 iulie 2025, din cauza majorării TVA de la 19% la 21%. Astfel, tarifele au crescut şi pentru rezervarea locului, care acum costă 6 lei la trenurile InterCity.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0896
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0896
USD
Azi 4.3626
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.3564
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0896 RON
USD flag1 USD = 4.3626 RON
GBP flag1 GBP = 5.8778 RON
CHF flag1 CHF = 5.4648 RON
AUD flag1 AUD = 2.9225 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1428 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4326 RON
SEK flag1 SEK = 0.4751 RON
XAU flag1 XAU = 643.1962 RON
Monede Crypto
1 BTC = 413120.26RON
1 ETH = 14486.26RON
1 LTC = 341.15RON
1 XRP = 9.37RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET26328.79-0.05%
BET-BK5198.63-0.06%
BET-EF1434.360.10%
BET-FI94551.36-0.63%
BET-NG1941.770.35%
BET-TR61655.60-0.05%
BET-TRN59557.78-0.05%
BET-XT2267.67-0.01%
BET-XT-TR5191.07-0.01%
BET-XT-TRN5028.08-0.01%
BETAeRO956.161.42%
BETPlus3818.80-0.06%
RTL59317.69-0.06%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Comunicate de presa

Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe

România, mai aproape de aderarea la OCDE

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare,...

Impozite și taxe / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel