Cum se acordă zilele libere pentru părinți când școlile sunt închise

cute_family_spring_park_1157_21794_78863500
Guvernul a stabilit precis cine beneficiază de zilel libere atunci când se închid școlile
Guvernul a aprobat modul de acordare a zilelor libere pentru părinții care își supraveghează copiii până la 12 ani, în situația suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităților de învățământ. Hotărârea de Guvern stabilește ca zilele lucrătoare până la încetarea situației de urgență decretată, cu excepția celor din perioada vacanțelor școlare, să fie zile libere acordate, la cerere, unuia din părinți. 

Reamintim faptul că zilele libere se acordă doar după epuizarea tuturor opțiunilor prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru desfășurarea activității și cu obligația asigurării continuității activității, inclusiv prin decalarea programului de lucru sau implementarea formelor de muncă flexibile.

Cererea pentru acordarea zilelor libere va fi însoţită de o copie a certificatului/certificatelor de naștere al/ale copilului/copiilor și de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni, potrivit Legii nr. 19/2020, și nici nu se află concediu de odihnă sau fără plată.

Actul normativ stabilește că nu pot benenficia de zilele libere persoanele aflate în șomaj tehnic, cele aflate în concediu pentru îngrijirea copilului, precum și angajații ai căror soți/soții nu înregistrează venituri.

Elevii, speriați de gripă! Peste 7000 de copii au renunțat să meargă la școală

În ceea ce privește modul de plată a zilelor libere acordate părinților, s-a stabilit că pentru fiecare zi liberă, angajatorul acordă părintelui o indemnizație în cuantum de 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Indemnizația este asimilată veniturilor din salarii și supusă impozitării și plății contribuțiilor, conform Codului Fiscal.

Decontarea către angajator a sumelor necesare pentru plata indemnizației pentru zilele libere acordate părinților se va face de către ANOFM, în termen de 60 zile calendaristice de la depunerea unei cereri și a altor documente la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene sau a municipiului București din raza în care își desfășoară activitatea angajatorul sau sucursala/punctul de lucru al acestuia. Documentele necesare decontării se depun prin poșta electronică sau prin orice alt mijloc de comunicare agreat, în cel mult 30 zile de la data plății contribuțiilor și impozitelor aferente indemnizației.

Sumele pentru plata indemnizației vor fi decontate angajatorului din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, iar utilizarea acestora cu altă destinație decât plata cheltuielilor de personal, atrage răspunderea penală.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close