Gazele naturale, stocate în vechile mine (proiect). Ministrul Economiei: Costuri mai mici cu până la 30%

Mihai Ciobanu |
Data publicării:

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a vorbit, vineri, la Praid, despre posibilitatea stocării gazelor naturale în golurile miniere, proiect pe care îl consideră important în contextul actual şi care ar asigura României capacitarea de stocare necesară.

"Avem în transparenţă decizională normele de aplicare a legii minelor, în care avem posibilitatea să stocăm gaze naturale în golurile miniere şi să putem să extragem din aceste goluri miniere gaz ori de câte ori avem nevoie. Deci, este un proiect important, un proiect care poate să asigure României capacitatea de stocare necesară, care, în condiţiile actuale, e deficitară şi cu ajutorul lor, atât Salrom, cât şi distribuitorii de gaz să beneficieze. Preţurile de stocare a acestor gaze sunt mai mici cu până la 30% decât în condiţii normale, investind în acele capacităţi mari de stocare a gazelor", a declarat ministrul Economiei, la Salina Praid, unde a participat la lansarea unei aplicaţii mobile destinate turiştilor care îşi petrec timpul în galeria de vizitare.

Citeşte şi: România nu mai importă gaz rusesc. Anunţul zilei: "Nu a mai fost făcută nicio rezervare de capacitate lunară"

La rândul său, directorul general al Societăţii Naţionale a Sării, Salrom, Constantin Dan Dobrea, a precizat că este vorba de o capacitate de stocare de câteva miliarde de metri cubi iar gazul natural poate fi extras de câte ori este nevoie.

 

Capacitate de stocare de miliarde de metri cubi de gaze



"Avem câteva miliarde de metri cubi capacitate de stocare. Marele avantaj al folosirii golului minier ca spaţiu de depozitare a gazului este faptul că, spre deosebire de depozitele clasice, în afară de costurile mai scăzute, poate fi extras gaz de fiecare dată, atunci când ai nevoie. În depozitele clasice de gaz, la acest moment, extracţia se face de maximum două ori pe an. Atât îţi permite, e vorba de egalizarea presiunilor şi aşa mai departe. Faptul că aceste goluri miniere există deja, nu mă refer la cele care sunt folosite în scop turistic, pot fi folosite pentru a depozita gaz este, aşa cum a spus domnul ministru, un mare avantaj, ţinând cont de contextul actual, în a echilibra preţurile gazelor atunci când este necesar. Şi mai mult decât atât, aduce şi beneficii statului român.

Golurile miniere se găsesc la toate salinele din subordinea Salrom. Adâncimile cele mai mari se găsesc în zona Ocna Mureş, unde avem adâncimi de peste 1.200 metri ale golului minier, iar acolo capacitatea de stocare, în afară de faptul că este foarte mare, este extrem de avantajos să stochezi la adâncimi foarte, foarte mari şi foarte uşor de extras gazul la suprafaţă atunci când ai nevoie", a arătat directorul general al Salrom. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 28-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 326522.32RON
1 ETH = 16432.90RON
1 LTC = 430.99RON
1 XRP = 2.89RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16928.98 0.59%
BET-BK 3104.20 0.52%
BET-FI 60700.98 0.95%
BET-NG 1217.08 0.61%
BET-TR 35125.60 0.59%
BET-TRN 34315.99 0.59%
BET-XT 1445.33 0.66%
BET-XT-TR 2965.22 0.66%
BET-XT-TRN 2901.75 0.66%
BETAeRO 1084.68 -0.45%
BETPlus 2497.77 0.56%
RTL 37198.07 0.62%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel