Franţa şi Germania propun o "contribuţie europeană" a grupurilor energetice care obţin profituri foarte mari

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Franţa şi Germania vor ca Uniunea Europeană să stabilească "o contribuţie" pe care ar trebui să o plătească operatorii din sectorul energiei care obţin profituri mult superioare costurilor de producţie şi care ulterior se va repartiza între ţările membre, relatează agenţia EFE.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a apărat luni, la o conferinţă de presă, "solidaritatea europeană" în domeniul energiei, la finalul unei convorbiri telefonice cu cancelarul german, Olaf Scholz, în cadrul căreia cei doi lideri au convenit asupra poziţiei lor, în aşteptarea negocierilor în cadrul UE, în următoarele săptămâni.

Macron a afirmat că este în favoarea reformării pieţei europene de electricitate pentru ca preţurile să fie fixate "într-o manieră coerentă" şi în concordanţă cu preţurile de producţie şi să nu fie stabilite doar în funcţie de cotaţia gazelor naturale, care s-a înmulţit cu cinci sau şase pe parcursul actualei crize.

De asemenea, a spus că Franţa este de acord cu achiziţiile comune de gaze la nivel european pentru a obţine tarife "mai interesante" şi cu fixarea unor plafoane pentru gazele ruseşti exportate în Europa prin gazoducte.

El a spus că Parisul şi Berlinul vor susţine în faţa celorlalţi parteneri comunitari un nou impozit pentru companiile energetice care au costuri de producţie mult sub preţurile pe care le obţin acum de pe piaţă.

În opinia sa, ar fi bun un consens european, pentru "a evita distorsionările" în cadrul pieţei unice, dar, dacă asta nu se va putea, dezbaterea pe această taxare a profiturilor excepţionale va reveni pe plan naţional.

Macron şi Scholz au stabilit, de asemenea, un mecanism de coordonare bilateral pentru a face faţă crizei energetic din iarna ce vine, pornind de la constatarea că "Germania are nevoie de gazele noastre şi noi avem nevoie de electricitatea produsă în toată Europa şi, în particular, în Germania", deoarece mai mult de jumătate din centralele nucleare franceze sunt în prezent oprite.

Concret, Franţa va majora în următoarele săptămâni capacităţile de export al gazelor prin gazoduct în Germania prin o serie de lucrări care "vor fi gata pentru la iarnă".

În paralel, Germania s-a angajat să producă mai multă electricitate şi să aprovizioneze Franţa în cazul vârfurilor de consum, care ar putea fi problematice în contextul opririi actuale a centralelor nucleare (31 din cele 56 din parcul nuclear francez), care în mod normal generează 70% din energia Franţei, oprire care o obligă acum să importe din ţările vecine.

Pe plan intern, Macron a reiterat mesajul ca toţi francezii să facă eforturi pentru a economisi 10% din energie, astfel încât să fie evitat riscul unor întreruperi sau raţionalizarea furnizării în timpul iernii şi a cerut, în primul rând, cât mai este cald temperatura la aparatele de climatizare să fie crescută şi când va veni iarna temperatura pentru încălzire să nu treacă de 19 grade.

Preşedintele francez a subliniat că în următoarele săptămâni se va evalua dacă populaţia aplică voluntar aceste măsuri de economisire, deoarece, în caz contrar, există posibilitatea de a se impune obligaţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299629.23RON
1 ETH = 14446.69RON
1 LTC = 379.52RON
1 XRP = 2.36RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel