Fitch a înrăutăţit perspectiva ratingului României. Negrescu: Devenim o ţară riscantă! Care sunt consecinţele

negrescu-picioare_70011800
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Analistul economic Adrian Negrescu a analizat decizia Fitch Ratings de a înrăutăţi perspectiva ratingului României. 

"Se reconfirmă faptul că România devine o ţară riscantă. Suntem cu o singură treaptă înainte de categoria 'junk', adică nerecomandată investiţiilor. Din perspectivă economico-financiară din păcate statul se va împrumuta şi mai scump de acum încolo având această perspectivă.

Asta înseamnă că dobânzile la zece ani care în momentul de faţă au crescut la 7,25% s-ar putea să crească în continuare, iar asta va însemna că tot ceea ce se împrumută statul va fi mai scump. Vom plăti cele mai mari dobânzi din regiune la creditele pe care statul le ia pentru că nu are, în prezent, alte soluţii pentru a plăti pensiile şi salariile", a explicat analistul economic Adrian Negrescu într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Citiţi şi: Incertitudinile politice, datoria publică şi deficitul au convins Fitch Ratings să înrăutăţească perspectiva ratingului României

Întrebat dacă situaţia actuală ar putea face ca România să fie nevoită să apeleze la FMI, Negrescu a spus: "E calea bătătorită spre un acord cu FMI. Am spus-o de foarte multe ori, din păcate spre asta ne îndreptăm, spre un acord de tip stand-by, pentru 40-50 de miliarde de euro care să ne ajute, să fie un colac de salvare financiară, să trecem cu bine peste anul 2025 care va fi extrem de provocator din punct de vedere financiar.

Am văzut aseară propunerile noii coaliţii legate de ce vor face în 2025 şi am văzut foarte multe contradicţii de ordin fiscal: vor să ţină şi cota unică, dar să impună şi un impozit progresiv pe marile averi. Ce înseamnă asta? Au introdus mai multe semne de întrebare în loc să clarifice temele legate de TVA, de taxe şi impozite".

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close