Criza opiaceelor din SUA ”îngroapă” o mare companie. E fără scăpare

Mara Ivan |
Data publicării:
O familie care s-a înbogățit făcându-i pe alții să sufere
O familie care s-a înbogățit făcându-i pe alții să sufere

Grupul farmaceutic american Purdue Pharma, devenit o emblemă a crizei opiaceelor din Statele Unite, a anunţat luni o serie de măsuri, inclusiv declararea falimentului şi retragerea proprietarilor săi, familia Sackler, în speranţa de a putea să achite sumele care îi vor fi imputate în avalanşa de procese cu care urmează să se confrunte în viitorul apropiat.

În virtutea unui acord încheiat cu 24 de procurori federali, dar care va trebui să fie supus aprobării de către un tribunal, familia Sackler va transfera "totalitatea activelor sale unui fond sau unei alte entităţi stabilite în beneficiul reclamanţilor şi al populaţiei americane", potrivit unui comunicat publicat de grupul Purdue Pharma.

Acest acord va permite obţinerea sumei de 10 miliarde de dolari, pe care grupul farmaceutic american se angajează să o aloce luptei împotriva crizei opiaceelor. Purdue Pharma, producătorul unuia dintre principalele medicamente contra durerilor din clasa opiaceelor, OxiContin, este vizat de peste 2.000 de plângeri în instanţă.

Dacă acordul va fi acceptat, toate plângerile vor fi "rezolvate", inclusiv cele care provin de la municipalităţi sau state americane, iar Purdue Pharma va fi "disculpat într-o manieră deplină şi permanentă" de orice litigiu, au explicat reprezentanţii companiei pe site-ul acesteia. Grupul a fost acuzat că a presat corpul medical să prescrie în exces acel medicament-far al său, deşi cunoştea efectele sale generatoare de dependenţă, impulsionând astfel dependenţa tot mai mare a americanilor de opiacee şi determinându-i să se îndrepte spre droguri mai puternice, precum fentanil şi heroină.

Citește și Pastila de slăbit. Experții spun lucrurilor pe nume

Preşedintele Purdue Pharma, Steve Miller, a precizat în acelaşi comunicat că noul acord permite deblocarea "unor resurse esenţiale pentru colectivităţile din toată ţara care încearcă să facă faţă crizei opiaceelor".Grupul a declarat că se vede constrâns, pentru a depăşi această criză, să solicite plasarea sa sub protecţia legii falimentului din Statele Unite - "Capitolul 11" - şi că un consiliu de administraţie al unei companii va fi ales de reclamanţi, înainte de a fi aprobat de Tribunalul pentru faliment.

Acea nouă companie se va angaja să distribuie, gratuit sau cu costuri foarte mici, medicamente ce permit tratarea supradozelor cauzate de opiacee, ca şi cazurile de dependenţă. De asemenea, compania se va angaja să respecte restricţiile referitoare la vânzarea de opiacee şi publicitatea pentru tratamente cu opiacee.

Steve Miller a precizat că această restructurare ar evita "risipirea unor sute de milioane de dolari şi a mai multor ani în procese prelungite". Pe lângă renunţarea la controlul asupra grupului Purdue, familia Sackler, a cărei avere a fost estimată la 13 miliarde de dolari de revista Forbes, va achita, cu titlu privat, "cel puţin 3 miliarde de dolari".

Foarte influentă în societatea elitelor din New York, familia Sackler şi-a construit averea pe baza medicamentului OxiContin, un puternic analgezic acuzat că se află în centrul crizei opiaceelor, aflată la originea a peste 47.000 de decese prin supradoză în Statele Unite în anul 2017.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0861
Diferența 0.0010
Zi precendentă 5.0851
USD
Azi 4.4167
Diferența 0.0220
Zi precendentă 4.3947
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0861 RON
USD flag1 USD = 4.4167 RON
GBP flag1 GBP = 5.7988 RON
CHF flag1 CHF = 5.4698 RON
AUD flag1 AUD = 2.8921 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1449 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4365 RON
SEK flag1 SEK = 0.4646 RON
XAU flag1 XAU = 567.6303 RON
Monede Crypto
1 BTC = 471952.71RON
1 ETH = 16080.67RON
1 LTC = 393.75RON
1 XRP = 10.37RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22642.280.56%
BET-BK4381.240.53%
BET-EF1238.960.51%
BET-FI80319.220.00%
BET-NG1704.910.65%
BET-TR52582.300.61%
BET-TRN50836.210.60%
BET-XT1945.300.52%
BET-XT-TR4424.590.57%
BET-XT-TRN4288.480.56%
BETAeRO947.07-0.58%
BETPlus3299.100.54%
RTL50790.870.56%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel