Consiliul Concurenţei investighează dacă băncile s-au înţeles între ele pentru a stabili indicele ROBOR

Antonia Popescu |
Data publicării:
Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului Concurenței
Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului Concurenței

Consiliul Concurenţei investighează dacă băncile s-au înţeles între ele pentru a stabili indicele ROBOR, însă nimeni nu trebuie considerat vinovat până nu se dovedeşte acest lucru, a afirmat, marţi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Aceasta după ce, anterior, tot marţi, surse apropiate situaţiei au declarat, pentru AGERPRES, că inspectorii Consiliului Concurenţei se află în control inopinat la mai multe bănci, în cadrul unei investigaţii privind modul de stabilire a indicelui ROBOR.

"În mod normal nu se află de operaţiunile noastre decât ulterior desfăşurării controalelor. În general companiile nu sunt interesate să povestească dacă sunt controlate, iar noi menţinem discreţia. Dar, într-adevăr, trebuie să confirm că există un control în desfăşurare la principalele bănci din ţară. Dar este doar un control, nimeni nu e vinovat până nu dovedim că e vinovat. Vom vedea cum vor decurge lucrurile. Este un control care a început în această dimineaţă", a precizat Bogdan Chiriţoiu, în emisiunea "Banii, azi" de la TVR Info.

El a subliniat că nu nivelul unui preţ este problema din punctul de vedere al autorităţii de concurenţă, ci dacă acest preţ a fost format prin practici anticoncurenţiale.

"Dacă preţul, mare, mic, cum este el, rezultă din forţele pieţei, din punct de vedere concurenţial este ok. Nu înseamnă că este bine din punctul de vedere al consumatorului, poate fi greu de suportat, dar nu înseamnă că este anticoncurenţial. Noi verificăm dacă sunt acţiuni concurenţiale, dacă sunt înţelegeri între actorii de pe piaţă", a spus preşedintele Concurenţei.

Chiriţoiu a mai afirmat că inspectorii se uită la modul în care se formează ROBOR, dar şi la alte lucruri.

Întrebat ce riscă băncile, el a răspuns că orice companie care încalcă Legea concurenţei riscă o amendă de maximum 10% din cifra de afaceri.

Consiliul Concurenţei va colabora şi cu BNR în această investigaţie.

Chiriţoiu a amintit că a mai existat o investigaţie acum 15 ani la bănci, după prăbuşirea unei mari instituţii financiare americane, care a generat probleme pe plan mondial.

"Au crescut foarte mult dobânzile şi la noi, la vremea respectivă. Am analizat dacă această creştere a dobânzilor a avut un caracter speculativ sau a fost în condiţii de piaţă. E foarte important de spus: creşterile de preţ nu sunt automat un lucru anticoncurenţial. Ele pot fi justificate de anumite evoluţii economice. Ce este ilegal, incorect este să faci lucruri peste, să profiţi de un anumit context economic ca să creşti preţuri. Altfel, sunt momente când sunt crize, iar în unele crize preţurile cresc. Să crească preţul este un lucru greu pentru consumatori, dar nu este ilegal", a continuat el.

Chiriţoiu a mai spus că oamenii care au credite legate de IRCC, inclusiv el, vor simţi peste câteva luni o creştere-şoc a dobânzilor.

"IRCC este încă la un nivel mic. Şi eu am trecut la IRCC. Până acum am dormit în front şi am rămas la ROBOR, abia în primăvară am trecut la IRCC. IRCC va ajunge şi el la nivelul acesta peste câteva luni şi evident să creşti de la dobânzi de 5% la 8-9% va fi un şoc şi pentru mine, şi pentru cei care au credite", a arătat preşedintele Consiliului.

Începe distribuirea pachetelor cu alimente. Cine le primeşte şi ce conţin

Marcel Boloş, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, a anunţat că de la data de 1 noiembrie va începe distribuirea pachetelor cu ajutoare alimentare. 

"Pachetele cu alimente se vor distribui începând cu data de 1 noiembrie, ele fac parte dintr-un program pe care noi l-am implementat începând cu anul 2017. Sunt pachete cu produse alimentare, au 24 de kilograme greutatea. Pachetele sunt destinate celor care sunt cu veniturile sub venitul minim garantat, este vorba de beneficiarii legii privind ajutorul social. Sunt în aceste pachete și produse alimentare, de la ulei, făină, zahăr, conserve de carne de porc, de vită, inclusiv paste făinoase. Alimentele sunt luate în totalitate cu bani europeni. Finanțarea este asigurată din vechiul progra

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 24-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298201.94RON
1 ETH = 14561.08RON
1 LTC = 389.95RON
1 XRP = 2.48RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16947.98 0.50%
BET-BK 3118.34 0.41%
BET-FI 60482.43 0.60%
BET-NG 1212.49 0.75%
BET-TR 35164.99 0.50%
BET-TRN 34354.48 0.50%
BET-XT 1444.24 0.52%
BET-XT-TR 2962.94 0.52%
BET-XT-TRN 2899.50 0.52%
BETAeRO 1058.14 0.39%
BETPlus 2503.39 0.47%
RTL 37227.85 0.51%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel