Capsula Crew Dragon a ajuns în siguranță pe orbită

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Caspula cu echipaj uman a fost lasnată cu succes din Cape Canaveral
Caspula cu echipaj uman a fost lasnată cu succes din Cape Canaveral

SpaceX, compania spaţială privată a miliardarului Elon Musk, a lansat doi astronauţi americani pe orbită, sâmbătă, din Florida, într-o misiune ce marchează primul zbor spaţial al unor astronauţi americani de pe pământ american în aproape 10 ani, transmite Reuters.

O rachetă Falcon 9, aparţinând companiei SpaceX, s-a ridicat de la Centrul Spaţial Kennedy la ora 19:22 GMT, transportându-i pe orbită pe astronauţii Doug Hurley şi Bob Behnken în capsula Crew Dragon, într-o cursă de urmărire a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) cu care se vor întâlni duminică.

"SpaceX suntem gata de lansare. Să aprindem lumânarea asta!", a spus Doug Hurley cu câteva momente înainte de lansare, parafrazând celebrele cuvinte rostite tot de pe rampa de lansare de astronautul Alan Shepard, în 1961, primul american care a ajuns în spaţiu.

Capsula Crew Dragon s-a separat de cea de-a doua treaptă a rachetei Falcon 9 la câteva minute după lansare şi a intrat pe orbită.

Lansarea a avut loc de pe aceaşi rampă folosită de NASA în 2011 pentru ultima misiune a unei navete spaţiale, al cărei pilot a fost tot Doug Hurley. De atunci, astronauţii NASA au fost transportaţi spre şi dinspre ISS în capsulele ruseşti Soyuz.

"Este incredibil, puterea, tehnologia!", a exclamat preşedintele SUA Donald Trump, care s-a aflat la Centrul Spaţial Kennedy, de la Cape Canaveral, în Florida, pentru a asista la lansare. "A fost ceva foarte frumos de văzut", a mai spus el, conform Reuters.

Donald Trump a mai susţinut că această lansare este doar începutul, iar că obiectivul rămâne Marte. Preşedintele american a urmărit lansarea alături de vicepreşedintele Mike Pence şi de alţi membri ai guvernului şi oameni politici.

Prima tentativă de lansare a fost anulată, miercuri, cu mai puţin de 17 minute înainte de aprinderea motoarelor. Sâmbătă, câteva reprize de ploaie au ameninţat din nou lansarea, dar vremea s-a îmbunătăţit la timp.

Administratorul NASA, Jim Bridenstine, a declarat că principala prioritate a agenţiei pe care o conduce este reluarea lansărilor astronauţilor americani, cu rachete americane, de pe pământ american.

SpaceX. Elon Musk mai face o tentativă

"Am răsuflat uşurat, însă vă spun că nu voi sărbători până când Bob şi Doug nu sunt din nou acasă, în siguranţă", a spus el.

Pentru Elon Musk, lansarea reprezintă o altă bornă pentru conceptul de rachete reutilizabile, concept pe care compania SpaceX l-a pus în practică cu rachetele Falcon 9, în scopul de a face zborul spaţial mai ieftin şi mai frecvent. Această lansare marchează şi primul zbor pe orbită al unor astronauţi la bordul unui vehicul spaţial construit de o firmă privată.

Ultima oară când NASA a lansat astronauţi la bordul unui vehicul spaţial cu totul nou a fost în urmă cu 40 de ani, la începuturile programului navetelor spaţiale americane.

Elon Musk, întreprinzătorul specializat în high-tech originar din Africa de Sud care a făcut avere în mitologica Slicon Valley, este preşedintele executiv al companiei producătoare de maşini electrice şi de baterii Tesla Inc.. Tot el a fondat compania californiană SpaceX, iniţial sub numele Space Exploration Technologies, în 2002.

Astronauţii Doug Hurley, 53 de ani, şi Bob Behnken, 49 de ani, sunt angajaţi ai NASA sub contract pentru a zbura pentru SpaceX. Ei urmează să rămână la bordul ISS timp de câteva săptămâni.

Compania Boeing, care lucrează la propriul său sistem de lansare în spaţiu, în competiţie cu SpaceX, urmează să lanseze capsula CST-100 Starliner într-o primă misiune cu echipaj uman în cursul anului viitor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 28-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 294545.67RON
1 ETH = 15376.17RON
1 LTC = 393.20RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16992.22 0.12%
BET-BK 3128.86 0.27%
BET-FI 60314.98 0.44%
BET-NG 1214.58 -0.02%
BET-TR 35256.78 0.12%
BET-TRN 34444.16 0.12%
BET-XT 1447.96 0.16%
BET-XT-TR 2970.58 0.16%
BET-XT-TRN 2906.97 0.16%
BETAeRO 1064.78 0.47%
BETPlus 2509.88 0.12%
RTL 37298.92 0.08%

Comunicate de presa

Se iau la puricat documente / FOTO: Freepik

Cum se face schimbarea sediului social al unei firme în România

Sediul social al unei societăți reprezintă un...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel