Bursa de la Bucureşti. Creşteri de 8,6% într-o singură lună pentru companiile din indicele BET

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi incluse în indicele BET, care cuprinde cele mai lichide 20 de companii, au înregistrat creşteri cu 8,6% luna trecută, potrivit unui raport al Bursei, dat luni publicităţii.

Conform sursei citate, este cel mai mare ritm de creştere consemnat la nivelul tuturor indicilor BVB în luna noiembrie. În ultima şedinţă de tranzacţionare a lunii trecute, indicele BET afişa un nivel de 11.730 de puncte, în timp ce BET-TR a închis luna la 22.817 puncte. Creşterea cu 8,6% a indicelui BET reprezintă cel mai mare ritm de creştere din ultimele 20 de luni, după ce în martie 2021 BET crescuse cu aproape 9,7%. Creşterea procentuală înregistrată de BET în noiembrie în acest an reprezintă, de asemenea, a patra cea mai bună lună noiembrie de la lansarea indicelui.

"Rezultatele financiare raportate de companiile româneşti, coroborate cu un context intern şi extern mai favorabil manifestat la nivelul lunii noiembrie, au condus la creşteri semnificative pentru societăţile listate la BVB. Este un semnal, deci nu un trend, însă este un semnal esenţial despre cât de important este să fii prezent pe bursă pentru a beneficia de aceste momente. Privind la ceea ce se întâmplă într-un context mai larg, până acum, în 2022, au avut loc 37 de runde de finanţare atât pe segmentul de acţiuni, cât şi de obligaţiuni, iar aceste runde de finanţare au ajuns la un nivel de aproape 1,6 miliarde euro. Cred că aceste cifre sunt mai mult decât grăitoare despre nevoile de finanţare pe care bursa îndeplineşte cu succes", a declarat Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

Activitatea investiţională s-a intensificat la BVB în primele 11 luni: peste 1,5 milioane de tranzacţii cu toate tipurile de instrumente financiare listate pe Piaţa Reglementată şi pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare au fost realizate, în creştere cu 11,3% comparativ cu perioada ianuarie- noiembrie a anului trecut, când au fost înregistrate 1,38 milioane de tranzacţii.

"Creşterea pe care piaţa de capital a avut-o luna trecută constituie un exemplu cât se poate de clar despre importanţa unei strategii de investiţii recurente. Însă, înainte de toate, cel mai important este ca românii să fie prezenţi în număr cât mai mare în piaţa de capital şi datele pe care le avem până acum vin să confirme acest trend. Sunt în continuare companii care vor să vină pe bursă, şi vorbim atât de companii de stat sau private, cât şi de companii din regiune care vor să se listeze la BVB. Bursa este locul unde transparenţa unei companii este preţuită în bani, iar investitorii au acum un grad de diversificare mai mare ca niciodată: peste 140 de instrumente financiare au fost listate în ultimii 4 ani la BVB", a declarat Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti.

Valoarea totală de tranzacţionare cu toate tipurile de instrumente financiare de pe Piaţa Reglementată a ajuns la 18,8 miliarde lei, echivalentul a 3,8 miliarde euro, în primele 11 luni, în creştere în acest an cu 8,3%. Valoarea medie zilnică de tranzacţionare pe Piaţa Reglementată cu toate tipurile de instrumente financiare a ajuns la 81,5 milioane lei, echivalentul a 16,5 milioane euro, +8,8% comparativ cu primele 11 luni ale anului anterior.

Evoluţia pieţei de capital din România a fost recunoscută pe plan internaţional de furnizorul global de indici FTSE Russell şi, începând cu 2020, România a fost promovată la statutul de Piaţă Emergentă.

În prezent, 13 companii româneşti sunt incluse în indicii pieţelor emergente, iar printre aceste companii se numără şi emitentul BVB, companie listată în 2010 pe propria piaţă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3851
Diferența 0.0064
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3851 RON
GBP flag1 GBP = 5.8378 RON
CHF flag1 CHF = 5.3330 RON
AUD flag1 AUD = 2.8253 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1760 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4230 RON
SEK flag1 SEK = 0.4549 RON
XAU flag1 XAU = 460.2343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 413771.20RON
1 ETH = 7903.31RON
1 LTC = 381.42RON
1 XRP = 9.49RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17139.47-0.10%
BET-BK3192.27-0.08%
BET-EF933.76-0.06%
BET-FI60917.51-0.22%
BET-NG1238.040.21%
BET-TR37795.41-0.10%
BET-TRN36737.01-0.10%
BET-XT1469.71-0.15%
BET-XT-TR3185.97-0.15%
BET-XT-TRN3103.39-0.15%
BETAeRO836.58-0.32%
BETPlus2528.23-0.08%
RTL38240.34-0.11%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea / FOTO: Arhivă
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Steagul SUA / Foto: Freepik

De ce a scos Donald Trump România din programul Visa Waiver

Revocarea accesului României la programul Visa...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel