Anamaria Marin, Head of Marketing B2C, Enel X România a oferit sfaturi despre cum putem reduce consumul de energie, dar în același timp să ne păstrăm confortul.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat, în consultare publică, proiectul de acordare a ajutorului pentru plata facturilor. Este vorba despre ordonanţa de urgenţă privind...
FNGCIMM își consolidează prezența în plan național și continuă demersurile de creștere a vizibilității internaționale prin organizarea unei serii de evenimente ale Asociației Europene a...
În această toamnă, aproximativ 160.000 eligibili care dețineau carduri au primit deja sprijinul de 500 de lei. Au fost emise alte peste 200.000 carduri pentru noi beneficiari, acestea urmând a fi...
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, miercuri, la Castellon de la Plana, cu români stabiliţi în Spania, cărora le-a transmis că Guvernul ia măsuri pentru a-i sprijini, pentru a asigura...
Strategia Enel 2023-2025: repoziționarea activităților și a prezenței geografice, concentrarea pe electrificarea durabilă, asigurarea creșterii și a solidității financiare, crearea de...
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a anunţat, în cadrul dezbateri DC Media Group cu titlul ”Reciclarea, în fața unor noi provocări legislative” că judeţul...
Procesul de aducere a inflaţiei la 2% venind de la un nivel ridicat va fi destul de dificil, dacă nu imposibil, mai ales în condiţiile unei preferinţe a societăţii pentru politicile...