Parlamentul lămureşte o controversă privind tichetele cadou

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Parlamentul clarifică interpretările diferite ale legislaţiei fiscale privind impozitarea veniturilor din tichete cadou.

Proiectul de Lege pentru anularea unor obligaţii fiscale a fost adoptat miercuri de Camera Deputaţilor, clarificând astfel prin lege interpretările diferite şi opiniile contradictorii referitoare la impozitarea veniturilor din tichete cadou obţinute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii acestora.

"Acest succes legislativ se datorează demersului consorţiului de asociaţii profesionale ACDBR - Asociaţia Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România, ANAT - Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, Federaţia ROMALIMENTA (membre ale Confederaţiei CNIPMMR - Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România) şi Confederaţia CONCORDIA care au explicat constructiv şi persuasiv parlamentarilor iminenta nevoie de a preveni şi de a înlătura un posibil comportament abuziv, neloial al unor autorităţi publice, cu impact devastator asupra unor operatori economici", se menţionează într-un comunicat al Asociaţiei Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România (ACDBR).

Deşi legislaţia fiscală prevedea că tichetele cadou acordate angajaţilor altor companii nu sunt venituri de natură salarială, ci se încadrează în categoria altor venituri supuse doar impozitului pe venit, nu şi contribuţiilor sociale, deşi au existat numeroase materiale informative emise în acest sens de Ministerul de Finanţe şi ANAF, începând cu anul 2019, în controalele efectuate de ANAF, se concluziona că tichetele cadou acordate angajaţilor terţilor ar trebui să fie impozitate ca salarii.

"Aceste tichete cadou puteau fi acordate, pe lângă destinaţia de cheltuieli sociale (adică propriilor angajaţi, limitate fiind cantitativ şi valoric) şi pentru campanii de marketing, studiul pieţei, promovare, etc. de companii unor persoane fizice, în afara unor raporturi individuale de muncă. Această practică a fost des întâlnită în diverse domenii (comerţ cu bunuri de larg consum, piaţa auto, piaţa financiar- bancară, turism etc.)", se menţionează în comunicat.

Prin OUG 130/2021, a fost limitată destinaţia de acordare a tichetelor cadou strict la acţiuni sociale pentru angajaţii proprii, concomitent cu introducerea unei sancţiuni pentru utilizarea neconformă.

Sumele vehiculate de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, pe care intenţionau în mod nejustificat, pe fondul unui vid legislativ, să le instituie ca obligaţii de plată în sarcina unor companii, atingeau la nivelul economiei naţionale sute de milioane euro.

Proiectul de Lege pentru anularea unor obligaţii fiscale, PL-x nr. 199/2022, iniţiat de senatorii Robert Cazanciuc şi Radu Oprea la propunerea mai multor asociaţii profesionale şi patronale, a fost adoptat de Camera Deputaţilor în data de 8 februarie 2023. Documentul fusese supus reexaminării la cererea Preşedintelui Republicii, după ce, în 29 iunie 2022, fusese iniţial adoptat de Parlament.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0993
Diferența -0.0172
Zi precendentă 5.1165
USD
Azi 4.5826
Diferența 0.0336
Zi precendentă 4.549
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0993 RON
USD flag1 USD = 4.5826 RON
GBP flag1 GBP = 6.0501 RON
CHF flag1 CHF = 5.4309 RON
AUD flag1 AUD = 2.9381 RON
DKK flag1 DKK = 0.6836 RON
CAD flag1 CAD = 3.2819 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4403 RON
SEK flag1 SEK = 0.4681 RON
XAU flag1 XAU = 474.8048 RON
Monede Crypto
1 BTC = 467297.25RON
1 ETH = 11175.17RON
1 LTC = 460.46RON
1 XRP = 11.22RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16458.52-0.15%
BET-BK3113.970.60%
BET-EF897.76-0.34%
BET-FI57863.950.38%
BET-NG1193.67-0.36%
BET-TR36922.281.58%
BET-TRN35823.641.39%
BET-XT1410.66-0.08%
BET-XT-TR3101.591.35%
BET-XT-TRN3016.701.20%
BETAeRO795.140.04%
BETPlus2425.95-0.08%
RTL36789.54-0.21%

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel