Austria cere UE să decupleze preţul energiei electrice de cel al gazelor

DCBusiness Team |
Data publicării:
Masuri reducere facturi
Masuri reducere facturi

Solicitare a Austriei privind preţul energiei.

Cancelarul austriac Karl Nehammer a cerut duminică Uniunii Europene "să decupleze preţul energiei electrice de cel al gazelor", pentru a scădea facturile la curent, transmite AFP.

Şeful guvernului de la Viena a afirmat că subiectul va fi discutat la o reuniune de urgenţă şi că "preţul electricităţii trebuie să scadă", iar preşedintele rus Vladimir Putin nu trebuie lăsat să decidă zilnic în locul europenilor.

"Trebuie să oprim această nebunie care loveşte în prezent pieţele de energie", a arătat Nehammer într-un comunicat. El a apreciat că paşii în acest sens pot fi făcuţi doar în cadru european, nu la nivel naţional.

Premierul ceh Petr Fiala, a cărui ţară asigură semestrul acesta preşedinţia Uniunii Europene, anunţase vineri că Cehia va convoca o reuniune de urgenţă a miniştrilor energiei.

După şase luni de război în Ucraina, preţul energiei în Europa a atins la sfârşitul acestei săptămâni noi recorduri. Una din cauze este reducerea livrărilor de gaze din Rusia către UE, unde 20% din energia electrică se produce în termocentrale pe gaz. 

 

Citeşte şi: Berlinul se pregăteşte pentru o eventuală naţionalizare a Gazprom Germania

 

Guvernul de la Berlin a înfiinţat un holding pentru a realiza o posibilă naţionalizare a Gazprom Germania, afacerea cu energie abandonată de compania Gazprom din Rusia în luna aprilie, a informat duminică Welt am Sonntag, transmite Reuters.

Autoritatea de reglementare a energiei din Germania a declarat în aprilie că va administra compania - o afacere de comercializare, stocare şi transport - în interesul Germaniei şi al Europei. Sub denumirea de Securing Energy for Europe Holding GmbH (SEEHG), holdingul este responsabil pentru investiţiile companiei, a relatat ziarul, citând un document guvernamental.

Doi avocaţi de la firma de avocatură CMS Hasche Sigle sunt directori generali, a adăugat publicaţia. CMS Hasche Sigle a refuzat să comenteze ştirea, invocând obligaţii de respectare a confidenţialităţii. Ministerul german al economiei a declarat că este la curent cu înfiinţarea holdingului, considerată drept o măsură de precauţie în vederea oricărei decizii de restructurare. 

 

Capacităţile de stocare a gazelor din Rusia sunt aproape pline

 

Grupul rus Gazprom a anunţat vineri că a umplut capacităţile interne de stocare în proporţie de 91,4%, până la data de 26 august, transmite Reuters.

Nivelul capacităţilor de stocare din Rusia înaintea sezonului de iarnă este urmărită cu atenţie, de când Moscova a anunţat că va prioritiza livrările de gaze pe piaţa sa internă, în detrimentul exporturilor.

Gazprom a anunţat luna aceasta că preţurile europene la gaze ar putea creşte iarna aceasta cu 60%, la peste 4.000 dolari per 1.000 metri cubi, deoarece exporturile şi producţia companiei ruse de stat continuă să scadă, în urma sancţiunilor occidentale.

Fluxurile de gaze din Rusia, principalul furnizor al Europei, s-au situat la un nivel redus anul acesta, după ce o rută a fost închisă când Moscova a trimis trupe în Ucraina, în februarie, şi după ce sancţiunile au dus la o dispută privind echipamentul folosit pentru gazoductul Nord Stream 1. Ca rezultat, preţul gazelor a crescut.

"Preţurile gazelor pe piaţa spot din Europa au atins 2.500 dolari (per 1.000 metri cubi). Conform unor estimări conservatoare, dacă tendinţa persistă, preţurile vor depăşi 4.000 dolari per 1.000 metri cubi iarna aceasta", susţine Gazprom.

În primăvară, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile au atins nivelul record de aproape 335 de euro pentru un Megawatt oră (MWh).

Kievul a închis una din rutele Gazprom pentru exporturile spre Europa, în timp ce Gazprom a redus livrările la doar 20% din capacitatea gazoductului Nord Stream 1 spre Germania, din cauza disputei privind echipamentul.

Per total, exporturile de gaze ale Gazprom au scăzut cu 36,2%, la 78,5 miliarde metri cubi, în perioada ianuarie - 15 august, în timp ce producţia a înregistrat un declin de 13,2%, la 274,8 miliarde metri cubi, faţă de anul precedent, se arată în comunicatul companiei ruse. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 323775.14RON
1 ETH = 16398.70RON
1 LTC = 434.44RON
1 XRP = 2.85RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16928.98 0.59%
BET-BK 3104.20 0.52%
BET-FI 60700.98 0.95%
BET-NG 1217.08 0.61%
BET-TR 35125.60 0.59%
BET-TRN 34315.99 0.59%
BET-XT 1445.33 0.66%
BET-XT-TR 2965.22 0.66%
BET-XT-TRN 2901.75 0.66%
BETAeRO 1084.68 -0.45%
BETPlus 2497.77 0.56%
RTL 37198.07 0.62%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel