DCBusiness Bănci Societe Generale şi-a vândut subsidiara din Polonia

Societe Generale şi-a vândut subsidiara din Polonia

Frédéric Oudéa este pe cale să obțină un nou mandat la șefia Societe Generale
Grupul bancar francez SocGen şi-a vândut subsidiara din Polonia, Euro Bank, băncii portugheze Millennium, ca parte a planurilor de a renunţa la activele care nu sunt de bază, transmite Reuters. 

Tranzacţia va duce la o reducere de două miliarde de euro a activelor riscante ale SocGen şi va îmbunătăţi indicele de adecvare a capitalului cu 8 puncte de bază, a anunţat luni grupul bancar francez. 

Tranzacţia ar urma să se finalizeze în primul semestru din 2019, în funcţie de obţinerea aprobării autorităţilor de reglementare. 

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Millennium şi grupul bancar polonez Alior au prezentat oferte pentru preluarea Euro Bank. Aceasta se confruntă cu o intensificare a presiunilor din partea competitorilor şi a autorităţilor de reglementare. 

Cu o capitalizare de piaţă de 8,8 miliarde zloţi, Alior Bank este a noua mare bancă din Polonia, în funcţie de active. Grupul public de asigurări PZU controlează 32% din acţiunile Alior Bank. 

Potrivit surselor, Societe Generale ar dori să îşi vândă activităţile care au atins o masă critică sau care nu înregistrează suficiente sinergii. Eurobank este a 17-a mare bancă din Polonia cu active în valoare de 14 miliarde zloţi (3,28 miliarde euro) şi este de 20 de ori mai mică decât liderul pieţei PKO BP. Anul trecut, Eurobank a realizat un profit net de 103 milioane zloţi (24,13 milioane euro). 

Vânzarea Eurobank ar continua trendul de consolidare din sectorul bancar polonez, care s-a accelerat în ultimii ani pe măsură ce Partidul Lege şi Justiţie (PiS) încurajează creşterea ponderii ocupate de investitorii polonezi în sectorul bancar local. 

Analiştii şi bancherii se aşteaptă ca în Polonia să mai rămână doar cinci mari grupuri bancare pe măsură ce o serie de bănci mai mici vor fi scoase la vânzare deoarece nu reuşesc să crească veniturile în contextul dobânzilor reduse şi pentru că nu au amploarea necesară pentru a concura cu marii jucători de pe piaţă. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.