DCBusiness Companii Sistemul de climatizare din Aeroportul Otopeni s-a defectat

Sistemul de climatizare din Aeroportul Otopeni s-a defectat

Foto: arhiva
Călătorii care se află acum în Aeroportul Otopeni suferă din cauza defectării sistemului de aer condiționat.

Sistemul de climatizare al Aeroportului Internaţional Henri Coandă a fost afectat de o avarie importantă, în special, zona de îmbarcare, a anunţat, miercuri, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

"Ca urmare a suprasolicitării generate de temperaturile caniculare din ultima perioadă, sistemul de climatizare al aeroportului Henri Coandă a fost afectat de o avarie importantă. A fost afectată, în special, zona de îmbarcare ("Finger"). CN Aeroporturi Bucureşti a luat măsurile care se impun atât pentru remedierea avariei, cât şi pentru suplimentarea cu noi echipamente, ce vor fi instalate provizoriu în cel mai scurt timp. În acest moment, sunt în curs de reamenajare şi spaţiile comerciale, care vor fi dotate cu sisteme de climatizare proprii", se menţionează în comunicat.

În acelaşi timp, CNAB informează că sunt în curs de evaluare ofertele pentru lucrările de modernizare a terminalelor de pasageri, care vor include şi modernizarea sistemului de climatizare.

Procedura de licitaţie este estimată a fi finalizată în luna iulie 2024.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.