În demersul lor, cele trei organizații cer abrogarea Legii 411/2004 și deființarea Pilonului II de pensii. În document sunt enumerte și motivele care stau la baza acestei solicitări.
Astfel, se arată că statul nu are dreptul să dispună fragmentarea contribuțiilor de asigurări sociale (CAS) plătite de angajați din salarii, proprietate personală, pentru a-și asigura viitorele pensii.
Semnatarii petiției subliniază că se diminuează semnifictiv fondul pentru plata pensiilor curente, ceea ce determină alocarea de la bugetul de stat a sumei necesare pentru plata acestor pensii. Se menționează, totodată, că suma astfel alocată este aproape egală cu partea din contribuțiile plătite de angajați și virate de CNPP în conturile firmelor private care administrează fondurile de pensii obligatorii.
Guvernul își cumpără propriile sale fonduri, se arată în petiția, potrivit căreia contribuțiile virate în contul firmelor private mai sus menționate și care adminstrează fondurile de pensii obligatorii, sunt investite în titluri de stat, pentru care statul încasează dobânzi achitate de Miniterul Finanțelor.
Un alt motiv îl constituie faptul că beneficiarii reali ai Pilonului II sunt iluzorii, cuantumul contribuțiilor individuale ale angajaților diminuându-se cu acele comisioane încasate de firme.
Nu este trecut cu vederea nici faptul că se crează discriminări între pensionarii sistemului public de pensii, subliniindu-se, totodată, că, în țările membre ale UE, pensiile private nu se constituie din CAS, ci din alte venituri ale salariaților.