DCBusiness Actualitate Stiri Pensia anticipată. Cine o va putea obţine şi cum se stabileşte cuantumul ei, după noua Lege a pensiilor

Pensia anticipată. Cine o va putea obţine şi cum se stabileşte cuantumul ei, după noua Lege a pensiilor

Pensia anticipata/partiala. Foto: Pexels.com
Noua Lege a pensiilor vine cu reglementări şi în ceea ce priveşte pensionarea anticipată. 

Plecând de la premisa că aceasta va fi adoptată conform termenelor anunţate de către oficiali şi va intra la timp în vigoare, iată care sunt prevederile care se vor aplica în cazul pensionării anticipate. Iată ce prevede draftul noii Legi a pensiilor, la capitolul "Pensia anticipată": 

Art.58 - (1) Pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat până la 5 ani de stagiu de cotizare peste stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5, precum și celor care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5.

(2) La stabilirea stagiului complet de cotizare contributiv necesar acordării pensiei anticipate nu se iau în considerare perioadele în care persoana a avut calitatea de asigurat în baza unui contract de asigurare încheiat, începând cu data de 01 ianuarie 2018, în baza prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, ale OUG nr. 163/2020 precum și ale art. 6 alin. (2) și alin. (3) din prezenta lege.

(3) Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte prin diminuarea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă, în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5 şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului nr. 4.

Citiţi şi: Vești excelente privind cardurile de energie și voucherele pentru alimente

Art.59 - La acordarea pensiei anticipate, reducerea vârstei standard de pensionare prevăzute la art. 58 alin. (1) nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.

Art. 60 - (1) La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă, din oficiu, în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea diminuării și, după caz, prin adăugarea eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare ori în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate precum și adăugarea perioadelor prevăzute la art.58 alin (2).

(2) Beneficiarul unei pensii anticipate poate opta pentru pensie de invaliditate în situația afectarii capacității de muncă.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.