Mesajul din SPV care poate transforma o declarație uitată într-o datorie la stat

O declarație fiscală omisă nu dispare din evidențele statului. Dacă firma, persoana fizică autorizată sau profesionistul nu o transmite nici după notificare, ANAF poate estima suma datorată și poate emite o decizie de impunere din oficiu. Documentul devine titlu de creanță, iar contribuabilul se poate trezi cu o datorie calculată unilateral de Fisc.

ANAF a confirmat publicarea, la 20 iulie 2026, a buletinului legislativ nr. 25, care inventariază actele cu incidență fiscală apărute în Monitorul Oficial în perioada 6-10 iulie. Buletinul nu introduce însă un nou regim al impunerii din oficiu. Mecanismul este deja prevăzut de Codul de procedură fiscală și de procedura specială aplicată obligațiilor cu regim de autoimpunere sau reținere la sursă.

ANAF trebuie să trimită mai întâi o înștiințare

Nedepunerea unei declarații de impunere îi dă organului fiscal dreptul să stabilească din oficiu creanțele fiscale, printr-o decizie de impunere.

Fiscul nu poate trece însă imediat la calcul. Codul de procedură fiscală prevede că stabilirea din oficiu nu poate fi făcută înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de declarare. Procedura operațională a ANAF prevede că analiza contribuabililor care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative începe după expirarea unui termen de 20 de zile de la comunicarea înștiințării.

Practic, în această etapă firma mai are posibilitatea să depună declarația lipsă și să oprească emiterea deciziei. Ignorarea notificării permite însă administrației fiscale să continue procedura fără acordul contribuabilului.

Ce taxe poate calcula Fiscul

Procedura se aplică obligațiilor fiscale înscrise în vectorul fiscal al contribuabilului. ANAF analizează separat fiecare impozit, taxă sau contribuție și fiecare perioadă fiscală pentru care declarația nu a fost transmisă.

Pot intra în această categorie, în funcție de obligațiile înregistrate pentru fiecare contribuabil, impozitul pe profit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitele și contribuțiile reținute la sursă, precum și anumite obligații din sfera TVA.

Stabilirea se face prin estimarea bazei de impozitare. Codul îi permite organului fiscal să utilizeze orice probe și mijloace de probă prevăzute de lege atunci când situația fiscală corectă nu poate fi determinată direct. ANAF trebuie însă să menționeze în actul de impunere motivele pentru care a recurs la estimare, temeiul juridic și criteriile folosite.

Istoricul declarațiilor devine reper pentru ANAF

Pentru obligațiile fiscale, altele decât cele supuse unor proceduri speciale, administrația verifică dacă există cel puțin patru declarații depuse anterior pentru aceeași obligație.

Perioada analizată este de 24 de luni pentru obligațiile cu declarare lunară și de 36 de luni pentru cele declarate trimestrial sau semestrial. Istoricul fiscal al firmei poate deveni astfel un reper pentru estimarea sumei aferente perioadei nedeclarate.

În lipsa unor informații suficiente, Fiscul poate utiliza datele pe care le deține deja despre contribuabil, informațiile raportate de partenerii comerciali, documentele fiscale și contabile disponibile sau alte elemente relevante pentru aproximarea rezonabilă a bazei de impozitare.

Suma stabilită prin estimare rămâne, în principiu, sub rezerva unei verificări ulterioare. Aceasta nu înseamnă însă că firma poate ignora decizia până la un eventual control.

Ignorarea SPV nu oprește termenele

Pentru persoanele juridice, asocieri, PFA-uri, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale și profesioniști, comunicarea electronică cu organul fiscal este obligatorie.

Codul de procedură fiscală stabilește că actul administrativ fiscal emis electronic se consideră comunicat la data la care este pus la dispoziția contribuabilului prin mijloacele electronice de transmitere la distanță. Cu alte cuvinte, faptul că administratorul, contabilul sau reprezentantul firmei nu deschide mesajul din SPV nu împiedică începerea termenelor legale.

De aceea, o notificare rămasă necitită poate fi urmată de o decizie de impunere, iar firma poate pierde o parte importantă din timpul în care ar fi putut remedia simplu omisiunea.

Decizia devine titlu de creanță și înștiințare de plată

Formularul 160, utilizat pentru impunerea din oficiu, reprezintă atât titlu de creanță, cât și înștiințare de plată. După comunicarea sa, suma intră în evidența fiscală a contribuabilului.

Termenul de plată depinde de ziua în care decizia este comunicată:

- dacă actul este comunicat între 1 și 15 ale lunii, plata trebuie făcută până la 5 ale lunii următoare;

- dacă este comunicat între 16 și ultima zi a lunii, plata trebuie făcută până la 20 ale lunii următoare.

Pentru neachitarea la termen pot fi calculate dobânzi și penalități potrivit Codului de procedură fiscală.

Firma mai poate depune declarația, dar are doar 60 de zile

Emiterea deciziei nu închide definitiv posibilitatea de corectare. Contribuabilul poate depune declarația fiscală aferentă obligațiilor stabilite din oficiu în termen de 60 de zile de la comunicarea deciziei.

Dacă declarația este transmisă în acest interval, decizia de impunere din oficiu se anulează la data depunerii. Termenul de 60 de zile este însă unul de decădere: după expirarea lui, simpla transmitere a declarației nu mai produce automat anularea deciziei.

Anularea deciziei nu înseamnă neapărat că firma nu mai are nimic de plătit. Declarația depusă va stabili obligația fiscală reală, iar pentru sumele achitate după scadența inițială se pot calcula obligații accesorii.

Decizia poate fi și contestată

Separat de posibilitatea depunerii declarației în 60 de zile, contribuabilul poate formula contestație fiscală împotriva deciziei.

Termenul general de contestare este de 45 de zile de la comunicarea actului administrativ fiscal. Contestația poate viza, de exemplu, utilizarea unor informații greșite, aplicarea necorespunzătoare a metodei de estimare sau nerespectarea procedurii de comunicare și notificare.

Depunerea contestației nu trebuie confundată cu depunerea declarației lipsă. Sunt două mecanisme diferite: declarația urmărește înlocuirea estimării ANAF cu obligația calculată de contribuabil, în timp ce contestația atacă legalitatea sau temeinicia deciziei emise de Fisc.

Ce trebuie să verifice administratorii și contabilii

Firmele trebuie să urmărească periodic mesajele din SPV, să verifice recipisele declarațiilor transmise și să se asigure că toate obligațiile din vectorul fiscal au fost declarate, inclusiv atunci când suma datorată este zero.

O declarație pregătită, dar respinsă de sistem, nu este considerată depusă. Data relevantă este cea din mesajul electronic de confirmare, cu condiția validării declarației.

În cazul primirii unei notificări privind o declarație lipsă, cea mai sigură soluție este verificarea imediată a perioadei și transmiterea formularului corect. După emiterea deciziei, firma intră deja într-o procedură cu termene stricte, posibile accesorii și riscul ca estimarea ANAF să fie mai mare decât obligația fiscală reală.