DCBusiness Companii Mai puține termocentrale pe cărbune în lume. Cu o singură excepție

Mai puține termocentrale pe cărbune în lume. Cu o singură excepție

Centralele Nucleare vor fi utilizate pentru extragerea/generarea criptomonedelor
Pentru al treilea an consecutiv, numărul termocentralelor pe cărbune aflate în construcţie la nivel mondial a scăzut, arată un studiu publicat joi, excepţia fiind însă China unde numărul termocentralelor pe cărbune aflate în activitate rămâne incompatibil cu obiectivele asumate în acordul de la Paris.

Potrivit acestui raport, elaborat de ONG-urile Sierra Club, Greenpeace şi Global Energy Monitor, la nivel mondial numărul termocentralelor pe cărbune a căror construcţie a început a scăzut cu 84% începând din 2015 şi cu 39% numai în anul 2018, în timp ce numărul termocentralelor pe cărbune terminate s-a redus cu 53% comparativ cu 2015 şi cu 20% numai în anul 2018.

De asemenea, scoaterea din activitate a termocentralelor pe cărbune a continuat într-un ritm record, susţine raportul. SUA au fost responsabile pentru jumătate din termocentralele pe cărbune oprite la nivel mondial în 2018, cu 45 de unităţi echivalente cu o capacitate de 17,6 Gigawaţi, în pofida sprijinului afişat de preşedintele Donald Trump pentru cărbune.

În schimb, China face excepţie de la regulă, subliniază raportul. Consiliul chinez pentru electricitate, un organism care reprezintă companiile de utilităţi, a propus recent majorarea capacităţilor centralelor pe cărbune cu 290 de Gigawaţi până în 2030, adică echivalentul capacităţii tuturor termocentralelor pe cărbune din SUA. Cu capacităţi în valoare de aproape 1.000 de Gigawaţi, în prezent China regrupează aproape jumătate din capacităţile de centrale pe cărbune din lume, urmată de SUA (259 GW) şi India (221 GW).

Citește și Ghiozdanul antipoluare, utilizat de elevii londonezi

"Numărul de termocentrale pe cărbune aflate în activitate este incompatibil cu menţinerea încălzirii climatice sub 2° Celsius. Trebuie să reduce radical utilizarea termocentralelor pe cărbune în următorul deceniu pentru a respecta acordul de la Paris", a declarat Christine Shearer, cercetător la Global Energy Monitor. Acordul de la Paris este un acord global privind schimbările climatice la care s-a ajuns la 12 decembrie 2015 la Paris. Statele semnatare au convenit să menţină creşterea temperaturii medii la nivel mondial sub 2°C peste nivelurile preindustriale.