DCBusiness Companii Loteria Română are un nou sistem loteristic produs de specialiștii companiei

Loteria Română are un nou sistem loteristic produs de specialiștii companiei

Loteria revine asupra unei mai vechi decizii
Compania Naţională Loteria Română pune la dispoziţia jucătorilor, începând din noiembrie, un nou sistem loteristic dezvoltat şi implementat "in-house" de către companie, prin resurse proprii, se spune în comunicatul trimis DCBusiness. 

Sistemul loteristic, denumit SILOR (Sistem Loteristic Românesc), înlocuieşte vechiul sistem operat de Loteria Română încă din anul 1993 şi asigură continuitatea activităţii companiei cu respectarea standardelor de calitate, securitate şi integritate.

Arhitectura noului sistem, proiectată atât din punct de vedere hardware cât şi software de către specialiştii Loteriei Române, presupune şi noi terminale de joc precum şi un nou sistem central.

Sistemul loteristic SILOR este unul flexibil şi va permite Loteriei Române să-şi dezvolte, în viitor, portofoliul de produse şi să introducă, inclusiv, vânzarea în sistem online, se menţionează în comunicat.
 
"Sistemul SILOR este realizat în totalitate de către specialiştii Companiei Naţionale Loteria Română S.A., prin resurse proprii, iar acest lucru este, cu siguranţă, un mare câştig pe termen mediu şi lung. Implementarea noului sistem era o necesitate şi reprezintă rezultatul unui efort susţinut, un pas important în dezvoltarea şi modernizarea companiei, în acord cu exigenţele tehnologiei actuale", a declarat Ovidiu-Iulian Portariuc, director general Loteria Română.

Loteria Română a împlinit anul acesta 112 ani de activitate şi este unul dintre cele mai longevive şi valoroase branduri româneşti. Acţionarul Companiei Naţionale "Loteria Română" S.A. este Ministerul Finanţelor Publice.

"Consider că această schimbare vine în primul rând în sprijinul cerinţelor şi aşteptărilor jucătorilor şi nu în ultimul rând în atingerea principalului scop care stă la baza funcţionării şi organizării Companiei Naţionale 'Loteria Română' S.A. - oferirea de jocuri responsabile şi crearea fondurilor necesare pentru finanţarea obiectivelor de interes public naţional", a subliniat Eugen Orlando Teodorovici, Ministrul Finanţelor Publice.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.