DCBusiness Profile Înscrierile în cadrul Programului vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate apă-canal s-au încheiat

Înscrierile în cadrul Programului vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate apă-canal s-au încheiat

Laurenţiu Neculaescu. Foto: Crişan Andreescu
Astăzi, 05 aprilie 2024, ora 10:00 a demarat sesiunea de înscriere pentru unitățile administrativ teritoriale în cadrul Programului vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate – apă-canal.

Bugetul alocat acestui program a fost rezervat integral într-un timp record, fiind depuse un număr total de 201 de dosare pentru cele 8 regiuni.

“Felicit toți solicitanții care s-au înscris astăzi în Programul Apă Canal. Mă bucură interesul acordat pentru acest segment de finanțare, deoarece este important să redresăm decalajul pe care îl înregistrăm la acest capitol față de alte țări europene. Susţinem aceste investiţii în toată țara şi le considerăm absolut necesare pentru dezvoltarea durabilă a României şi atingerea ţintelor asumate de ţara noastră. Apreciez faptul că reprezentanții unităților administrativ-teritoriale accesează aceste oportunități de dezvoltare a comunităților din care fac parte, pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale locuitorilor și pentru limitarea efectelor negative asupra mediului cauzate de lipsa infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare.”, a declarat Laurențiu-Adrian NECULAESCU, președintele Administrației Fondului pentru Mediu. 

Programul are caracter multianual şi s-a desfăşurat la nivel naţional, pe regiuni. Înscrierea în cadrul programului s-a realizat prin intermediul aplicației informatice în limita a 200% din bugetul alocat sesiunii.

În cadrul programului se finanțează tipurile de investiții care vizează atât înființarea sistemelor de alimentare cu apă și a sistemelor de canalizare, cât și extinderea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și sistemelor de canalizare existente.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.