DCBusiness Companii Hidroelectrica, evaluată la 57 miliarde de lei. Creştere cu 7,3 miliarde de lei într-o lună

Hidroelectrica, evaluată la 57 miliarde de lei. Creştere cu 7,3 miliarde de lei într-o lună

Foto: Pexels.com
Compania Hidroelectrica a fost evaluată de către Fondul Proprietatea la valoarea de 57 miliarde de lei la final de aprilie.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică al României şi cea mai mare companie de stat, este evaluată la 57 miliarde de lei (11,5 mld. euro) de către acţionarul minoritar Fondul Proprietatea în cel mai recent raport de evaluare, aferent lunii aprilie şi publicat vineri la bursă.

Evaluarea este în creştere cu 7,3 mld. lei (1,4 mld. euro) faţă de evaluarea precedentă, cea din martie 2022.

Cu alte cuvinte, evaluarea Hidroelectrica, publicată de FP pe baza calculelor KPMG şi prin prisma deţinerii de 20%, s-a majorat cu 15% în doar o lună. La o evaluare de 57 mld. lei şi pe baza rezultatelor din 2021, respectiv 6,7 mld. lei venituri şi 3,1 mld. lei profit net, compania are un multiplu de 8,5 ori veniturile şi unul de 18 ori profitul net.

“Pentru calculul valorii activului net la data de 30 aprilie 2022 pentru Fondul Proprietatea SA, metoda de evaluare utilizată pentru evaluarea investiţiei prezentată mai jos a rămas aceeaşi, respectiv Valoare justă (Valoare pe baza raportului de evaluare)/acţiune, dar valoarea a fost actualizată pa baza celor mai recente informaţii financiare, celui mai recent multiplul de EBITDA derivat din analiza companiilor comparabile cotate pe piaţa de capital şi celei mai recente estimări a discountului pentru lipsa lichidităţii (DLOM)”, se arată în raportul FP.

Care este metoda de evaluare

Metoda de evaluare pentru Hidroelectrica este realizată prin aplicarea metodei de piaţă bazată pe multiplul de EBITDA derivat din analiza companiilor comparabile cotate pe piaţa de capital, actualizată cu cel mai recent discount estimat conform aprobării acţionarilor pentru listarea companiei la bursă.

Pe 28 aprilie 2022 Ministerul Energiei - în calitate de acţionar majoritar, şi Fondul Proprietatea, acţionar cu 20%, au aprobat ca Hidroelectrica – cel mai mare producător de energie electrică din România, să repartizeze 3,8 miliarde de lei sub formă de dividende. Astfel statul român va lua 3 mld. lei iar FP circa 800 mil. lei.

Ministerul Energiei a fost de acord cu propunerea Hidroelectrica de a distribui 2,8 miliarde de lei din profitul pe 2021 dar a votat şi solicitarea prin care FP cerea 1 mld. lei din rezerve.

Dividende speciale ale Hidroelectrica vor fi plătite până la 30 septembrie 2022.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică al României, fiind de altfel şi cea mai profitabilă companie de stat, şi-a bugetat pentru 2022 venituri totale de 7,4 miliarde de lei, în urcare cu 11% faţă de cele realizate în 2021, în timp ce profitul net este estimat la 2,9 mld. lei, minus 8% faţă de cel de 3,16 mld. lei din 2021.​

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.