DCBusiness Companii Generali, investiție de un miliard. Ce vor italienii să facă

Generali, investiție de un miliard. Ce vor italienii să facă

LPP investeste o suma impresionanta
Italienii de la Generali au anunţat joi că va investi un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) în primul său fond pentru gestionarea activelor, a anunţat publicaţia financiară italiană Il Sole 24 Ore, transmite Reuters.

Generali este a treia companie de asigurări din Europa și va avea o participaţie majoritară în ThreeSixty Investments.

Participația va fi în parteneriat cu o echipă de profesionişti condusă de Giordano Lombardo, fostul director general şi CEO al Pioneer Investments, fosta divizie de gestionare a activelor UniCredit SpA vândută grupului Amundi.

Luna trecută, Generali a anunţat că şi-a depăşit toate ţintele de profit pentru ultimii trei ani şi va adopta o strategie de creştere mai agresivă. Anul trecut, grupul italian şi-a stabilit ca obiectiv majorarea câştigurilor anuale cu 6% - 8% în perioada 2018 - 2021, un ritm mult mai rapid decât în cazul altor companii importante de asigurări din Europa.

Directorul general Philippe Donnet a afirmat că Generali şi-a depăşit toate ţintele pentru perioada 2015 - 2018, inclusiv generarea fluxului de numerar, dividendele şi rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE), care s-a situat în medie la 13,4%. Dividendele pentru 2018 au fost majorate cu 6%, la 0,9 euro per titlu.

Citește și:Reguli noi în UE. Sunt vizate companiile de asigurări