DCBusiness Actualitate Stiri Fitch a retrogradat ratingul de țară al Franței

Fitch a retrogradat ratingul de țară al Franței

Paris
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a decis, vineri, să retrogradeze, cu o treaptă, ratingul de ţară al Franţei, invocând în special recentele tensiuni sociale care vor afecta capacitate autorităţilor de a reduce deficitul şi datoria, informează AFP.

Ca urmare a acestei decizii, ratingul Franţei a fost coborât de la "AA", cu perspectivă negativă, până la "AA minus", cu perspectivă stabilă, astfel că acum a doua mare economie a zonei euro are acelaşi calificativ cu cel al Irlandei sau Cehiei. Deficitul bugetar prognozat al Franţei pentru acest an şi anul viitor este cu mult peste media ţărilor care beneficiază de un rating de tip "AA", a informat Fitch.

Cauze

"Impasul politic şi mişcările sociale (uneori violente) constituie un risc pentru programul de reforme al preşedintelui Macron şi ar putea crea presiuni în favoarea unei politici bugetare mai expansioniste sau a inversării reformelor precedente", scrie agenţia de evaluare într-un comunicat de presă.

Guvernul francez şi-a asumat responsabilitatea în favoarea adoptării unei reforme controversate ce vizează majorarea vârstei de pensionare, ocolind votul prin Parlament, ceea ce a a antrenat o înăsprire a protestelor sindicatelor.

"Această decizie a dat naştere la manifestaţii şi greve pe întreg teritoriul ţării şi va întări, probabil, forţele radicale şi anti-establishment", precizează agenţia de evaluare.

Fitch Ratings este prima dintre cele trei mari agenţii de rating care decide să retrogradeze Franţa după adoptarea reformei sistemului de pensii.

Recția Franței

În replică, ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, şi-a exprimat regretul faţă de "aprecierea pesimistă" a Fitch, estimând că agenţiei de evaluare subevaluează impactul reformelor structurale, în special al reformării sistemului de pensii.

După ce a ajuns la 4,7% din PIB în 2022, deficitul public al Franţei ar urma să crească uşor până la 4,9% din PIB în acest an, după care se va reduce progresiv începând din 2024, conform programului de stabilitate bugetară publicat zilele trecute de Guvernul de la Paris, care mizează pe revenire în limitele bugetare ale Pactului de Stabilitate în 2027.

În schimb, Fitch se aşteaptă ca Franţa să încheie acest an cu un deficit bugetar de 5% din PIB.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.