DCBusiness Actualitate Stiri Cumpărături făcute ”cu pipeta” de Ciolacu. Ce am găsit pe bonul premierului

Cumpărături făcute ”cu pipeta” de Ciolacu. Ce am găsit pe bonul premierului

Ne-am uita mai atent la bonul primului ministru Marcel Ciolacu, bon pe care ni l-a prezentat mândru pe Facebook.

Premierul s-a lăudat că ”a cumpărat tot ce îi trebuie” și că l-a costat totul doar 93,50 lei.

Iată lista completă a produselor cât și cantitățile de pe bonul primul ministru:

Ulei de floarea soarelui - 1l - 8,19 lei

Pate de pasăre - 1 buc - 6,69 lei

Ard. Porc tradițional - 1 buc - 3,68 lei (nu am reușit să ne dăm seama ce înseamnă Ard.)

Zahăr Mărgăritar - 1 kg - 5,49 lei

Salam Săsesc - 350 g - 13,99 lei

Ursus Retro - 2 buc - 7,98 lei

Ceapă galbenă - 228 g - 0,45 lei

Mere - 838 grame - 2,51 lei

Cartofi - 1.130 kg - 3,27 lei

Castraveți - 523 g - 2,39 lei

Salată verde  - 1 buc - 3,49 lei

Ouă - 10 bucăți - 8,99 lei

Iaurt - 2 buc - 4,40 lei

Telemea de oaie - 300 g - 14,79 lei

Pâine - 500 g - 4,99 lei

La care se  mai adaugă 2,19 lei, pungile.

Cred că, uitându-ne la această listă de cumpărături, putem trage concluzia că sunt cumpărături făcute ”cu pipeta” de un holtei.

Ce poți să faci cu un pate de ficat și 350 de grame de salam? Sau cu 300 de grame de telemea de oaie. Dacă ar fi să facem socoteala, în cazul în care Marcel Ciolacu ar fi ”avut nevoie” de 1 kg de telemea, ar fi trebuit să scoată din buzunar, 49,3 lei, respectiv jumătate din suma cheltuită pentru tot coșul.

Mai departe! Legumele! Dacă ne gândim mai bine, într-un kilogram și ceva de cartofi sunt în jur de 4-5 cartofi, în cele 228 de grame de ceapă, probabil că au fost vreo două bucăți... dacă e să luăm la bani mărunți această listă, concluzia nu poate fi decât una singură, cum spuneam și mai sus, sunt cumpărăturile unui burlac pentru weekend, cel mult.

Probabil că ar putea să gătească din cumpărăturile acestea ceva cartofi prăjiți și ouă ochiuri... cu o salată verde, cu ceva castraveți și ceapă....

Această exhibiție nu dovedește nimic dacă este privită doar un pic mai atent, este numai o tentativă eșuată de propagandă ieftină.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.