DCBusiness Burse-Fonduri Mutuale BVB a câștigat peste 18 miliarde de lei la capitalizare într-o săptămână

BVB a câștigat peste 18 miliarde de lei la capitalizare într-o săptămână

BVB
Bursa de Valori București a încheiat săptămâna în creștere, cu o majorare a capitalizării de peste 18 miliarde de lei (+2,62%), până la 705,21 miliarde de lei.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână 18,05 miliarde de lei la capitalizare, în creştere cu 2,62% faţă de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut de aproape trei ori, potrivit datelor publicate de BVB şi consultate de Agerpres.

Capitalizarea bursieră a ajuns la 705,21 miliarde de lei în perioada 20 - 24 iulie 2026, în creştere de la 687,16 miliarde de lei în săptămâna precedentă. Tranzacţiile cu acţiuni au generat în această săptămână un rulaj de 778,82 milioane de lei, mai mic decât cel înregistrat în săptămâna anterioară, respectiv 2,14 miliarde de lei.

Indicele principal BET a închis săptămâna la 35.936,94 puncte.

Cea mai bună zi pe segmentul principal de tranzacţionare al BVB a fost miercuri, 22 iulie, când s-au consemnat schimburi de 210,74 milioane de lei, în timp ce luni, 20 iulie, a fost cea mai slabă zi, cu tranzacţii de 89,77 milioane de lei.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de 196,68 milioane de lei, iar preţul acestora a scăzut cu 1,75%, urmate de titlurile OMV Petrom, cu schimburi de 118,04 milioane de lei (+1,30%), şi de cele ale Romgaz, cu 115,06 milioane de lei (+19,26%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Aerostar (+33,58%), SSIF BRK Financial Group (+25,68%) şi Cris-Tim Family Holding (+20,55%).

La polul opus s-au aflat acţiunile SIF Hoteluri (-8,06%), Altur (-8,05%) şi Bucur SA Bucureşti (-7,75%).

Burse-Fonduri Mutuale Vezi toate articolele